Calendar ortodox 9 august 2021. Pomenirea Sfântului Apostol Matia

Calendar ortodox 9 august 2021. Pomenirea Sfântului Apostol Matia

În luna august, în ziua a noua, este pomenirea Sfântului Apostol Matia. Acesta a fost unul din cei 70, care s-a numărat cu numărul celor 12 Sfinți Apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul. El a propovăduit Evanghelia în Etiopia cea din afara, si fiind chinuit acolo în diferite chipuri, si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților zece Mucenici, care au mărturisit pentru sfânta icoană a Mântuitorului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, cea din poartă de aramă, și anume: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru, Leontie și Maria Patrichia.

Acești sfinți au trăit în zilele salbaticitului Leon, care nu suferea sfintele icoane și le ardea. Pentru aceea s-a apucat el să pogoare și cinstită icoană a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se află la poartă de aramă. Și au făcut scări și au pus lemne lungi, și s-au suit pe scări, vrând să o pogoare.

Atunci vitejii aceștia apucând de scară și tragând-o la dânsii, au surpat cu capul în jos pe cel urcat pe ea de l-au dat morțîi, și au anatematizat și au blestemat pe împarat. Împaratul dacă a aflat de această, s-a umplut de mânie și a poruncit să se taie capetele tuturor celor ce s-au aflat de față acolo, al căror număr numai Domnul îl știe, fiindcă era mulțime multă de popor. Iar pe acești nouă Sfinți Mucenici batându-i cu toiege îi bagă în temniță, poruncind să le dea pe fiecare zi câte cinci sute de lovituri. Și așa au răbdat cu bărbăție fericiții opt luni. Și dacă a văzut tiranul că li se sfârsea viață, a poruncit să fie mai întâi chinuiți și să li se taie capetele lor și Sfintei Maria Patrichia, și să fie aruncați în mare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot în această zi este pomenirea pătimirii Sfântului Mucenic Antonin

Acest sfânt era din Alexandria și, fiind prins de ighemon, a fost spânzurat și sfâsiat și apoi fiind aruncat în cuptor cu foc, și-a dat sufletul la Dumnezeu, împodobindu-se cu cununa mucenicească.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Psoe, care, facând rugăciune, s-a savârsit.

Tot în această zi, pomenirea aflării icoanei celei nefăcute de mâna de om și cinstite din Camoliane, a cărei povestire s-a scris de cel între sfinți Părintele nostru Grigorie, episcopul Nișei.

Pomenirea cuviosului Gherman din Alaska

Sf. Gherman din Alaska a fost un călugăr ortodox rus din Mănăstirea Valaam din Rusia care, împreună cu alţi 8 călugări, în anul 1793, a călătorit în Insulele Aleutine şi pentru a duce mesajul Evangheliei indigenilor aleutini şi eschimoşi din acele zone. Că parte a colonizării ruse a Americii, ruşîi călătoreau şi neguţătoreau în acele zone încă din 1740. El a construit o şcoală pentru aleutini şi, adesea, i-a apărat în faţa nedreptăţilor şi abuzurilor comercianţilor ruşi. Le-a devenit cunoscut sub numele de Apă, care înseamnă „bunic". El şi-a petrecut majoritatea vieţii că singurul locuitor al Insulei Spruce, o insuliţă împădurită de lângă Insula Kodiak.

În 1970, el a devenit primul sfânt care a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din America. În acelaşi timp a avut loc ceremonia similară, dar în altă parte, a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afară Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 9 august (dată proslăvirii) şi în 13 decembrie (dată adormirii).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.