Sfântul Ioan Botezătorul a fost cel care l-a arătat pe Isus Hristos credincioșilor, după ce l-a botezat în râul Iordan. A fost ucis pentru credința sa în Dumnezeu. Biserica Ortodoxă i-a închinat lui Ioan șase sărbători.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Arhanghelul Gavriil i s-a arătat lui Zaharia când a intrat în Sfânta Sfintelor pentru a se ruga pentru popor și i-a vestit ca Elisabeta, soția sa, va naște un fiu pe care îl vor numi Ioan.
Arhanghelul i-a spus că pruncul va fi mare înaintea Domnului, nu va bea vin și nici altă băutură amețitoare și din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Și pe mulți dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Și va merge înaintea Lui cu duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înţelepciunea drepților.
Din cauza faptului că atât el, cât și Elisabeta, erau înaintați în vârstă, Zaharia s-a îndoit de cele spune de Arhanghelul Gavriil. Din acest motiv, el a rămas mut până la nașterea lui Ioan.
Misiunea Sfântului Ioan
Sfântul Ioan Botezatorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia. Evanghelistul Luca notează, cu o extremă precizie, data la care Ioan Botezătorul a început să predice: „În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii și Irod tetrarh al Galileii a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie“.
El își incepe predica cu aceleași cuvinte ca și Mântuitorul: „Pocăiti-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor“. Sfântul Ioan le atrage atenția oamenilor că nu este de ajuns să faci parte din poporul ales de Dumnezeu pentru a primi mântuirea. „Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam“, descoperind că toate neamurile sunt chemate la mântuire.
Actul care se consfințea convertirea la creștinism era „Botezul lui Ioan“. Acesta era unul al pocăinței și nu al iertării păcatelor. Arăta însă că omul de căia pentru păcatele sale și pregătea sufletul pentru primirea iertării.
Moartea Sfântului Ioan
Potrivit Evangheliei, Irod i-a tăiat capul Sfântului Ioan Bătezătorul la un ospăț de ziua lui de nașterea la cererea Irodiadei. Sfântul Ioan fusese întemnițat pentru că îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui sau. Aceasta a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei să ceară de la Irod capul Botezătorului ca răsplata pentru că a dansat la petrecerea lui.
Sfântul Ioan a fost înmormântat în Samaria. Mormântul său a fost profanat însă în timpul împăratului Iulian Apostatul, în anul 362. O parte din moaștele sale a fost arsă, iar cealaltă a fost dusă în Ierusalim, iar apoi în Alexandria. La 27 mai 395, moaștele au fost așezate în biserica ce îi poartă numele. În prezent, capul sfântului se află la Roma.
Biserica Ortodoxă i-a închinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui – 23 septembrie; nașterea – 24 iunie; soborul lui – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului său – 25 mai.