Evenimentul Zilei > Social > Calendar ortodox 5 decembrie 2021. Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit. În această zi sfântă este dezlegare la pește
Calendar ortodox 5 decembrie 2021. Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit. În această zi sfântă este dezlegare la pește

Calendar ortodox 5 decembrie 2021. Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit. În această zi sfântă este dezlegare la pește

Astăzi, 5 decembrie, credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit. Acesta a săvârșit mari minuni atât în timpul vieții, cât și după trecerea sa la cele veșnice.

În calendarul ortodox, 5 decembrie, este sărbătoare mare pentru toți creștin-ortodocșii. Biserica Ortodoxa îl sărbătorește pe Sfântul Sava cel Sfințit. În această zi sfântă este dezlegare la pește

Povestea religioasă a Cuviosului Sava spune că acesta a avut o previziune de la Dumnezeu, care i-a vestit acestuia schimbarea ce avea să fie curând. Sfântul Cuvios Sava s-a născut în Capadocia, în anul 439, după Hristos.

Părinții sfântului Cuvios Sava erau creștini și se numeau Sofia și Ioan

Sfântul Sava a ales să urmeze calea călugăriei. El a intrat în mânăstirea lui Flavian, iar acolo învățat Psaltirea pe dinafară. „Frumos era la vedere şi bun la mâncare rodul ce m-a omorât”. Sfântul Sava și-a jurat să nu mănânce niciodată mere. Avea doar opt ani când s-a călugărit.

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut lumină tor lumii, strălucind cu minunile, Sava, Părintele nostru, Cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Datorită iubirii pe care a arătat-o faţă de Hristos, a primit darul facerii de minuni. Din minunile sale amintim că prin rugăciunea lui a izvorât apă în locuri fără de apă. A fost trimis ca sol la Constantinopol, de patriarhii Ierusalimului.

După mulți ani de nevoințe, Sfântul Cuvios Sava a avut o vedenie dumnezeiască

I s-a înfățișat data trecerii sale la cele veșnice. Culcându-se în chilia sa, a chemat pe toți părinții și frații și le-a dat sărutarea cea mai de pe urmă şi l-a numit pe Melit egumen în locul lui. Acestuia i-a poruncit să păzească toate așezămintele mănăstirii.

Apoi, timp de patru zile, Sfântul Sava nu a mâncat nimic şi nu a vorbit cu nimeni. Înainte de a trece la cele veşnice, sfântul a cerut Preacuratele Taine și, împărtășindu-se, I s-a adresat lui Dumnezeu, zicându-I că îşi dă duhul în mâinile Lui. S-a înălțat la ceruri în ziua de 5 decembrie 532, la 94 de ani.

În secolul al XII-lea, trupul Sfântului Sava a fost luat de cruciați și dus în Veneția. Acesta a fost adus înapoi în Mănăstirea Sfântul Sava abia după înțelegerea dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul ortodox grec Atenagora, în cadrul vizitei papei în Țară Sfântă, în anul 1965, scrie crestinortodox.ro.

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut lumină tor lumii, strălucind cu minunile, Sava, Părintele nostru, Cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Cel ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără prihană prin faptă bună, Părinte fericite, săditor şi întăritor creştinătăţii ai fost, podoaba cuvioşilor şi cetăţean pustiei, după vrednicie lăudat, mijloceşte cu rugăciunile tale către milostivul Dumnezeu să fim izbăviţi de toate nevoile, pentru care şi noi cu credinţă strigăm către tine: Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Astăzi, 5 decembrie, în calendarul ortodox 2020 mai sunt pomeniţi:

Sfântul Mucenic Anastasie;
Sfântul Mucenic Diogen;
Sfântul Mucenic Averchie;
Cuviosul Non;
Cuviosul Grat;
Cuviosul Nectarie;
Cuviosul Filotei Careotul.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.