Evenimentul Zilei > Social > Calendar creștin ortodox, 4 octombrie 2021. Sfântul Sfințitul Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei
Calendar creștin ortodox, 4 octombrie 2021. Sfântul Sfințitul Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei

Calendar creștin ortodox, 4 octombrie 2021. Sfântul Sfințitul Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei

Sfântul Ierotei era unul din sfetnicii Areopagului, învățat în credință creștinească și așezat episcop de Sfântul Apostol Pavel. Apoi, la adormirea Preasfintei stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, fiind în soborul apostolesc, s-a arătat dumnezeiesc cuvântător de cântări, petrecând spre mormânt primitorul de Dumnezeu trup al Maicii lui Dumnezeu; și toți, auzindu-l și văzându-l, l-au cunoscut că este drept și cuvios.

Viețuind bine, precum se cuvine unui sfânt și placând mult lui Dumnezeu prin viață și prin cârmuirea să, precum și prin mucenicească nevoință, și-a sfârșit alergarea.

Tradiția creștină spune că Sfântul Ierotei a fost din Atena, Capitală Greciei, și era unul din cei nouă sfetnici ai Aeropagului: făcea parte, adică, din sfatul cetății. A învățat credință creștină de la Sfântul Pavel Apostolul și tot acesta l-a botezat și l-a așezat episcop în Atena. Și a fost cel dintâi episcop creștin al Atenei. La rândul sau, Sfântul Ierotei a fost învățător neostenit, Sfântul Ierotei a fost învățător neostenit Sfântului Mucenic Dionisie Areopagitul, căruia multe povățuiri i-a dat pe calea înțelegerii dreptei credințe, aduse de Mântuitorul Hristos, spre mântuirea și înnoirea lumii.

Despre Sfântul Ierotei se mai știe că, la Adormirea și îngroparea Maicii Domnului în Ghetsimani, măcar că tot soborul Sfinților Apostoli era de față, totuși Sfântul Ierotei s-a învrednicit, în numele tuturor, să facă început cântărilor, la jalea Adormirii celei Preacurate.

Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei

Și era Sfântul Ierotei cu totul înstrăinat și îndepărtat cu sufletul de cele pământești și se vedea și se auzea și la toți arătat era că Sfântul acesta este cu adevărat de Dumnezeu, cuprins de dumnezeiască râvna. Deci, viețuind bine cum îi place lui Dumnezeu și veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune, s-a dus către Domnul cu pace, la 4 octombrie.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfantului Mucenic Petru din Capitoliu;
– Sfintei Mucenite Domnina si a fiicelor sale, Verina si Prosdoca;
– Sfantului Mucenic Audact si a fiicei lui, Calistena;
– Sfantului Cuvios Ammun Egipteanul;
– Sfintilor Mucenici Diaconi Faust, Gaiu, Eusebiu si Herimon;
– Sfintilor Gurie, arhiepiscopul Cazanului si Varsanufie, episcopul Tverului.

Potrivit Sinaxarului Sfintilor de pretutindeni, Editura Cartea Ortodoxa, tot astazi facem pomenirea:
Sfântul Cuv. TEODOR, pustnic din Tamas (Cipru, sec. II);
Sfântul Cuv. PAVEL cel Simplu, ucenicul Sfântului Antonie cel Mare (Egipt, +330);
Sfântul Ier. PETROIMIE, episcop de Bologna (Italia, cca +450);
Sfântul Mc. QUINTIUS (sau QUENTIN) din Tours (Franţa, cca +570);
Sfânta Cuv. AURA, stareţa Mănăstirii Sf. Marţial (Franţa, +666);
Sfântul Ier. TEODOR I, patriarhul Antiohiei şi mărturisitor (+744);

Sfântul Cuv. VLADIMIR laroslavici, prinţ de Novgorod, şi Cuvioasa ANA, mama sa (+1052 şi +1056);
Sfântul Cuv. IOAN Lampadist, făcător de minuni din Cipru (sec. X);
Sfinţii Cuv. ELADIE, ONISIM şi AMUN Pustnicul de la Pecerska (sec.XII -XIII);
Sfântul Mc. ŞTEFAN (Stelianovici), prinţ al Serbiei, şi Sfânta Cuv.ELISABETA, soţia sa (+1515);
Sfinţii Cuv. IONA şi NECTARIE din Kazan (Rusia, sec. XVI);
Sfinţii Ier. GURIE, arhiepiscop de Kazan (+1563) şi VARSANUFIE, episcop de Tver +1576); aflarea Sf. moaşte în 1595;
Sfântul Sf. Mc. EUDEMOS (sau EVDEMOZ), patriarhul Georgiei (+1642);
Sfântul PETRU (Michurin) tânărul din Siberia (+1820);

Sfântul Sf. Nou Mc. DIMITRIE (Voznesenski), preot (Rusia, +1918);
Sfinţii Sf. Noi Mucenici preoţi (Rusia, +1937):
TIHON (Arhanghelski), IACOV (Bobârev),
MIHAIL (Tverdovski) şi NICOLAE (Vereşciaghin);
Sfânta Nouă Mucenită HIONIA (Arhanghelskaia), din Rusia (+1945);
Soborul Tuturor Sfinţilor din Kazan (Rusia).
Adormirea Părintelui DUMITRU Stăniloae, preot profesor şi mărturisitor în timpul prigoanei comuniste (n. 1903 -+1993 Bucureşti; înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Sursa: crestinortodox.ro