Calendar creștin ortodox, 2 septembrie. Sfântul mucenic Mamant cel iubit de fiarele sălbatice

Calendar creștin ortodox, 2 septembrie. Sfântul mucenic Mamant cel iubit de fiarele sălbatice

Creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe 2 septembrie pe Sfântul Mucenic Mamant, care a pătimit în timpul persecuțiilor din secolul al III-lea.

Se spune că Sfântul Mucenic Mamant a fost fiul unui patrician roman, Teodot, și a soției acestuia, Rufina care trăiau în cetatea Gangra. El a trăit în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea şi s-a născut în cetatea Gangra, în Paflagonia (Asia Mică).

Părinţii săi erau creştini şi au fost aduși la guvernatorul Cezareei Capadociei, Faust, care era unul dintre aprigii prigonitori ai creștinilor. Cei doi au fost băgați în temniță, pentru credința lor, iar aici, Rufina a dat naștere micuțului Mamas (Mamant).

Murind părinţii lui în temniţă, copilul a fost crescut, tot în credința lui Hristos, de o femeie creştină, Ammia. Şi deoarece copilul striga adesea pe maică-sa zicând „mama”, i-a pus numele Mamant.

Ne puteți urmări și pe Google News

Torturat la ordinul împăratului Aurelian

Când Mamant a împlint vârsta de cincisprezece ani, aflându-l că este creştin, oamenii împăratului Aurelian l-au prins şi l-au bătut cu toiege. El a fost arestat de delegatul împăratului, un anume Democrit, care l-a trimis în Egeea, acolo unde se afla împăratul. Dat fiind că tânărul creștin era dintr-o familie nobilă, de patrician, doar împăratul avea dreptul să-l judece și să-l osândească.

Aurelian i-a cerut lui Mamant să se lepede de Hristos pentru a-și salva viața, lucru pe care tânărul l-a refuzat. Atunci a fost supus la chinuri, fiind biciuit, ars cu făclii, pentru ca în final să pună să fie aruncat în mare. Oamenii împăratului i-au atârnat o bucată de plumb de grumaz și l-au aruncat în mare.

Îngerul Domnului l-a scăpat de la înec

Un înger al Domnului l-a scos însă din mare, salvându-l de la înec, și l-a dus pe vârful unui munte de lângă Cezareea. Cu ajutorul lui Dumnezeu, tânărul s-a ascuns într-o peşteră unde se hrănea cu lapte de ciută.

Se spune că fiarele sălbatice se îmblânzeau doar la auzul rugăciunilor pe care le rostea tânărul Mamant. Din acest motiv, în unele icoane, Sfântul Mamant este înfățișat călare pe un leu.

Descoperit de persecutori, el a fost dus din nou la judecată și ucis, suferind moarte martirică în anul 275. Acest sfânt mucenic este sărbătorit, așa cum este stabilit, în calendarul ortodox, pe 2 septembrie.