Evenimentul Zilei > Actualitate > Calendar creștin, 16 octombrie. Sfântul Longhin, paznicul Sfântului Mormânt
Calendar creștin, 16 octombrie. Sfântul Longhin, paznicul Sfântului Mormânt

Calendar creștin, 16 octombrie. Sfântul Longhin, paznicul Sfântului Mormânt

Longhin Sutașul, sfântul sărbătorit pe 16 octombrie, a fost ofițer în armata romană subordonată guvernatorului Pilat din Pont. El a avut misiunea să păzească Crucea, la răstignirea lui Iisus, iar mai apoi, Sfântul Mormânt.

În calendarul ortodox, pe 16 octombrie, este pomenit Sfântul Mucenic Longhin Sutașul. Acesta a fost paznicul Crucii pe care a fost răstingnit Iisus Hristos și al Sfântului Mormânt. Longhin era un om cinstit, cu suflet bun și milos, iar atunci când Mântuitorul Iisus Hristos s-a prăbușit sub greutatea crucii pe care o purta, pe drumul Golgotei, el i-a cerut lui Simon din Cirene să-l ajute. Și să-I ducă crucea, așa cum se arată în Evanghelia lui Matei.

El a fost de față când „îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei” (Matei 28, 2-4). Vazând el minunile ce se făceau, cutremurul și întunecarea soarelui și mormintele ce se deschideau, cu morții care ieșeau afară și pietrele care se despicau, a strigat tare, zicând: „Cu adevărat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu”. După Înviere, el a fost cel care i-a spus lui Pilat minunea ce a avut loc, despre învierea Fiului Domnului.

Longhin a refuzat banii cu care cărturarii și arhiereii au vrut să-l cumpere pentru a nega minunea Învierii și pentru a spune că trupul Mântuitorului a fost furat de ucenicii săi. El era încredințat de adevărul dumnezeirii și Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Aflând, după aceea că arhiereii și cărturarii i-au pus gând rău și vor să-l omoare, a luat cu el doi soldați care aveau credință în Domnul Iisus Hristos și au primit botezul de la Sfinții Apostoli. Apoi a părăsit Ierusalimul unde slujea ca soldat și a revenit în Capadocia, țara sa de origine. Aici a propovăduit Cuvântul Domnului.

A fost omorât ca trădător al împăratului Tiberiu

Ca să se răzbune arhiereii l-au îndemnat pe Pilat să spună împăratului Tiberiu că Longhin și cei doi însoțitori ai săi au părăsit serviciul militar și propovăduiesc un alt împărat. Astfel, trei au fost osândiți la moarte, fără judecată, fiind considerați trădători ai Cezarului.

Soldații trimiși să execute pedeapsa au ajuns acasă la Longhin care i-a primit și le-a mărturisit că el este cel căutat. Tot el le-a spus că cei doi prieteni ai săi vor ajunge în curând. Apoi s-a îmbrăcat în haină albă, le-a arătat soldaților un loc pe un deal din apropiere unde să fie îngropați, și a plecat capul spre a fi tăiat.

După moartea fostului ofițer, soldații i-au luat capul și l-au dus lui Pilat la Ierusalim. Acesta a poruncit să fie aruncat afară din oraș, iar soldații l-au dus la groapa de gunoi.

Moaștele Sfântului Longin depuse într-o biserică din Capadocia

Capul său a fost găsit de o femeie oarbă, care căuta vindecare la doctorii din Ierusalim. Femeia s-a închinat la Sfântul Mormânt, sperând că se va vindeca, însă a fost nevoită să treacă printr-un necaz și mai mare. Singurul ei copil a murit.

Atunci, Sfântul Longhin i s-a arătat noaptea în somn, îndemnând-o să caute capul lui în mormanul de gunoi. Femeia i-a urmat povața și acolo a găsit capul Sfântului Mucenic Longhin. Imediat și-a recăpătat vederea.

În noaptea următoare, i s-a arătat din nou Sfântul Mucenic Longhin, de această dată împreună cu fiul ei. Liniștindu-se, a pus capul Sfântului și trupul fiului într-o raclă, deoarece așa i-a spus Sfântul în vis. Apoi s-a întors în Capadocia unde a zidit o biserică foarte frumoasă în cinstea Sfântului Mucenic Longhin. Aici a pus moaștele muncenicului care au continuat să vindece oamenii care se închinau aici.