La 27 de ani, Vladimir Oane a riscat şi a reuşit. În doi ani, a pus pe picioare o afacere prin care monitorizează diverse reţele şi oferă statistici marilor branduri. Contractele au început să curgă.
Puţini ar putea ghici ceva dintr-un milionar în dolari în tânărul Vladimir Oane. Însă, într-un moment de inspiraţie, tânărul antreprenor de 27 de ani a investit în mediul on-line încă din anul doi de facultate. Investiţia iniţială, evident, una studenţească: 0 lei.
Aşa şi-a deschis prima companie - Metromind, o firmă care se ocupa de dezvoltarea de site-uri şi strategii de marketing. Era student la Automatică şi Calculatoare, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, dar a aflat pe cont propriu ce înseamnă să faci afaceri on-line.
Acum locuieşte la Londra, unde şi-a dezvoltat proiectul cu succes, şi ţinteşte venituri anuale de milioane de dolari. "Pe mine, şcoala nu m-a învăţat să fiu antreprenor", spune tânărul. Crede că şcolile de business de la noi te învaţă să fii contabil, nu antreprenor: "În Silicon Valley, la Stanford, chiar dacă este o şcoală tehnică, majoritatea oamenilor se fac antreprenori pentru că ei sunt crescuţi în acest spirit".
Clienţi britanici şi americani
Anul 2008 a fost cel care l-a pus "în lumina reflectoarelor". În 2007, a devenit partener al unui proiect on-line de rezervări de hoteluri, iar un an mai târziu a dezvoltat UberVu şi a câştigat cel mai important concurs european pentru proiectele startup de on-line, Seedcamp.
Premiul care le-a deschis uşile către oamenii din industrie, despre care înainte citea doar prin revistele cu bogaţii lumii: "Nu mai eram nişte puştani în România, eram puştii ăia din România care au câştigat, şi toţi investitorii de la Londra spuneau că proiectul e de viitor".
UberVu a început pentru că el şi partenerii lui de la Metromind voiau un proiect internaţional, un produs care să fie vândut la zeci de mii de oameni. Ce face UberVu: "Monitorizează toate reţelele de social media, de la Twitter la Facebook şi bloguri, vreo 25 de platforme ca YouTube şi Vimeo şi oferă rapoarte şi statistici în timp real care ajută brandurile, companiile de marketing şi research, dar şi pe cele de PR".
Vladimir conduce o echipă de 11 oameni, şi la finalul anului se aşteaptă la venituri de 2,5 milioane de dolari. Contractele sunt confidenţiale.
"În on-line sunt multe invidii, dar banii ajung pentru toată lumea"
În România, n-a văzut o oportunitate on-line, mai ales că era conectat mai mult la proiectele occidentale, la ideile născute în "capitala inovaţiilor", oraşul San Francisco. Au fost un pic nebuni, mărturiseşte Vladimir, s-au înhămat în mediul ăsta singuri: "Am încercat marea cu degetul, nimeni n-a mai făcut aşa ceva înaintea noastră. În nebunia noastră, am zis că, de ce nu, cât de greu poate să fie!".
Exemplul lui a fost luat şi de alţi antreprenori, s-a creat chiar o tendinţă: aceea de a lua în piept proiecte internaţionale. "La nivelul industriei, cei care facem asta, suntem văzuţi ca o excepţie", spune tânărul CEO, referindu- se la situaţia din România. Aici, cei mai mulţi antreprenori încearcă să aducă idei din afară şi să le adapteze pe piaţa locală. Nu prea merge aşa, explică Vladimir, din cauza numărului încă redus de oameni conectaţi la internet.
Iar aceasta nu este singura greşeală a românilor când vine vorba de mediul on-line, spune Vladimir. Ar mai fi "caracterul latin", invidia, "capra vecinului" tipic românească. "Este o industrie mică şi sunt foarte multe orgolii şi invidii, deşi nu ar trebui, pentru că sunt bani mulţi pe piaţa asta". Oane spune că s-a detaşat totuşi de certuri, de "lovituri sub centură".
Cele mai bune inovaţii sunt soluţiile la probleme reale
Oane este din Râmnicu-Vâlcea, un oraş celebru pentru hackerii care le-au dat mari bătăi de cap americanilor. Crede că internetul este un mediu în care poţi să începi o afacere fără aproape niciun ban.
"Cu toate astea, este un domeniu cât se poate de greu, doar pentru că ai costuri mici de început, nu este uşor să faci bani, dovadă că nu foarte mulţi oameni fac bani în România din web".
Foarte mulţi antreprenori locali nu sunt conectaţi decât la Facebook, bloguri şi ziare on-line şi singurele inovaţii pe care le fac sunt "brizbrizuri" pe ici, pe colo.
În noiembrie, Vladimir Oane îşi va împărtăşi viziunea la Bucureşti, la primul eveniment din ţară (How To Web) dedicat antreprenoriatului on-line la care sunt invitaţi specialişti ai domeniului din străinătate, printre care şi fondatorul site-ului hi5.com.
"Este o industrie mică şi sunt foarte multe orgolii şi invidii, deşi nu ar trebui, pentru că nu sunt bani mulţi pe piaţa asta." VLADIMIR OANE, antreprenor on-line
SFATURI
Ce trebuie să facă un antreprenor
- să testeze orice idee înainte de a o pune în aplicare
- să relaţioneze cu foarte mulţi oameni din domeniu, să caute parteneriate, finanţatori, clienţi
- să nu se închidă în casă dezvoltând o aplicaţie, sperând că odată terminată se vor umple de bani şi faimă
- să aibă răbdare
- să renunţe la gândirea de tip tun, potrivit căreia poţi face bani peste noapte
- să investească timp şi energie în proiectul lor
- să vorbească bine limba engleză
- să fie oneşti şi sinceri
25 este numărul de platforme on-line pe care le monitorizează firma condusă de Vladimir Oane