Care este AL DOILEA MARE OBIECTIV AL CARIEREI pentru Simona Halep

Care este AL DOILEA MARE OBIECTIV AL CARIEREI pentru Simona Halep

Simona Halep, locul 1 mondial, și-a îndeplinit în acest sezon visul obiectivul principal, devenind campioană la Roland Garros. Românca a vorbit recent și despre o altă „țintă” pe care și-a fixat-o în „Sportul Alb”.

Halep a primit de curând titlul Doctor Honoris Causa din partea Universității de Vest din Timișoara, moment în care a dezvăluit și care este al doilea mare obiectiv al carierei.

Vreau să fac o figură frumoasă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, mă gândesc la o medalie. Apoi vreau să evoluăm cât mai bine în Fed Cup şi, de ce nu, să câştigăm această competiţie. Îmi doresc şi în continuare un trofeu de Mare Şlem. Nu mă mulţumesc doar cu Roland Garros-ul, mai îmi doresc un trofeu major”, a declarat tenismena.

Așadar, „Simo” vrea să participe la JO de la Tokyo peste doi ani, iar la Olimpiada din Rio de Janeiro din 2016 nu a mai luat parte de teama virusului Zika.

Ne puteți urmări și pe Google News