„Câinii” mușcă sub comanda lui Stoican

Revenirea tehnicianului pe banca formației din Ștefan cel Mare i-a adus lui Dinamo toate cele trei puncte din meciul de sâmbătă cu Ceahlăul, scor 3-1

După ce a renunțat la serviciile lui Mihai Teja, Dinamo pare că și-a găsit liniștea. Întoarcerea lui Flavius Stoican pe banca tehnică a trupei dinamoviste s-a înregistrat, sâmbătă, cu o victorie categorică în fața nemțenilor de la Ceahlăul, scor 3-1, echipă ce nu a reușit să obțină vreodată o victorie pe terenul lui Dinamo.

Gicu Grozav, eroul din „Groapă”

„Alb-roșii” s-au impus în fața grupării din Piatra Neamț, grație „dublei” reușite de Gicu Grozav (18 și 51) și Marius Niculae (83), în timp ce pentru oaspeți a punctat Markovici (17).

După primele sale goluri înscrise pentru Dinamo în Liga I, mijlocașul, în vârstă de 24 de ani, are de gând să îmbrace din nou tricoul echipei naționale.

După victoria cu Ceahlăul, trupa lui Flavius Stoican a urcat pe locul cinci în clasamentul Ligii I

Grozav a ajuns la trei goluri marcate în doar cinci zile, primul fiind înregistrat în returul semifinalei Cupei României, pierdută cu scorul de 3-1 în fața celor de la Pandurii.

Ionel Dănciulescu a declarat pentru „Evenimentul zilei” că Stoican este cea mai bună soluție pentru planurile de viitor ale „câinilor” și că oficialii dinamoviști îi acordă tehnicianului toată încrederea. „Revenirea lui Flavius Stoican la Dinamo este cea mai bună soluție pentru această echipă. Suntem încrezători că va forma o echipă cât mai bună și că ne vom putea bate pentru titlu în sezonul viitor”, ne-a declarat managerul sportiv al Clubului Dinamo.

Scapă de insolvență?

Succesul cu Ceahlăul l-a determinat pe Cornel Dinu să laude actuala conducere a „câinilor”. El crede că sunt șanse considerabile ca Dinamo să scape de insolvență în scurt timp.„Dinamo, cu mici excepții, a făcut niște eforturi deosebite. Mă refer la conducere și la posibila ieșire din insolvență. O contribuţie deosebită au avut avocatul Diaconu, Costică Anghelache şi domnul Negoiţă. Din informațiile mele există această posibilitate, să se iasă din insolvență”, a declarat administratorul delegat al dinamoviștilor.