La Festivalul „Strada Armenească”, bucureștenii au dat buluc la mâncare ca la Erevan. Varujan Pambuccian a fost maestrul de ceremonii.
Giuvaergii, argintari, cafegii, cofetari, de senatori, pictori, bucătari și alți negustori au recreat pentru trei zile, în weekend-ul ce a trecut, pe strada Armenească și în curtea Bisericii Armenești din București o atmosferă asemănătoare unui bazar din Erevan, capitala Armeniei, cu acazia Festivalului „Strada Armenească, aflat la cea de-a doua ediție. Bucureștenii au putut să asculte, gratis, muzică popuară armenească, să cumpere tot felul de suveniruri din argint și pietre semiprețioase sau să se înfrupte din preparate specifice armenești.
Coniac Ararat de 15 ani, la 650 de lei sticla
Unul dintre cei mai apreciați artiști prezenți la festival a fost Mircea Tivadar, de 63 de ani, un giuvaergiu venit tocmai de la Gherla pentru a-și vinde podoabele. „Cele mai căutate au fost cele din obsidian negru, dar au mers bine, și cele din chihlimbar românesc de la Colți, județul Buzău. Uite, ăsta costă 273 de lei și l-am prelucrat chiar eu!”, se laudă artistul. Lângă el vinde cafea la nisip Gev Jaghinyan, un cafegiu de 22 de ani. Cu ce este diferită cafeaua la nisip armenească de cea turcească sau grecească, îl întreabă o clientă curioasă. „Cafeaua noastră e uscată și, înainte de măcinare, e stropită cu coniac Ararat. Nu-i probleme cu mașina!”, îi face cu ochiul cafegiul. O cafea simplă era patru lei, iar una binișor „stropită” cu coniac era zece lei. Puștiul avea la vânzare și câteva butelci cu celebra licoare armenească. Astfel, un Ararat de trei ani costa 120 de lei; unul de cinci, 155 de lei; altul de șapte, 250 de lei și cel mai scum, de 15 ani, îl dădea cu 650 de lei. La vânzare mai avea o prăjitiră cu miere și nucă, la zece lei. „Sunt așa scumpe că folosim cele mai bune ingrediente și sunt 100% hand-made!”, se lăuda tânărul cafegiu. La un alt stand, trei tineri caligrafiau pe un cartonaș numele, la cerere, pe gratis, cu caractere armenești. „Este un altfel de alfabet, cu litere unice în lume!”, explică ineditul lor „serviciu”, David Mahitarian, un economist de 19 de ani convertit în scrib de ocazie, în timp ce ne caligrafiază numele ziarului.
Kebap de pui – mâncare națională în Armenia
De la eveniment nu putea să lipsească deputatul minorității armene din România, Varujan Pambuccian. Îmbrăcat cu o vestă tradițională armenească, fără nasturi și cu o cipilică specifică pe cap, politicianul a fost un veritabil maestru de ceremonii și explica orice, oricui îl întreba ceva. „Am făcut festivalul vara, cât mai aproape de Vartavar, o mare sărbătoare armenească care celebrează apa! Un eveniment similar se desfășoară și la Londra, dar al nostru e de mult mai mare amploare, deși noi, aici, suntem cinci mii, iar în Anglia sunt peste zece mii! Noi am avut, în trei zile, peste 20.000 de vizitatori!”, e mândru nevoie-mare, Varujan Pambuccian. Cineva îl întreabă: „Da’ de ce au apărut bancuri cu Radio Erevan și nu cu Radio Teheran?”. Pe Pambuccian îl umflă râsul: „Pentru că armenii sunt mai miștocari!”. În curtea bisericii etniei sale a funcționat și un punct de lucru al unicului restaurant cu specific armenesc din România, pe nume Kilikia. Drept pentru care gurmandul deputat nu s-a putut abține să nu testeze niște „pasârma cu cemen”, adic un fel de pastramă de oaie care după ce se usucă se păstrează într-o pastă iute din 20 de condimente diferite. Dar Jaghinyan Hrant, de 23 de ani, unul dintre proprietarii cârciumii armenești, spune că piesa de rezistență a fost kebapul de pui: „Să știți că kebapul turcesc cel mai cunoscut, Adana Kebap, poartă numele celui mai mare oraș armenesc de pe teritoriul actual al Turciei, pe vremea când acolo era regatul armenesc! La noi, kebapul de pui e mâncare națională, nu numai la turci!”. Și nu scapă ocazia să-ți propună să încerci una din cele mai apreciate prăjituri armenești, Meghron Tort. La zece lei bucata dădeai în diabet de dulce ce era!