Cadoul făcut de Monica Macovei tuturor magistraților navetiști

Cadoul făcut de Monica Macovei tuturor magistraților navetiști

Toți magistrații detașați care își desfășoară activitatea în altă localitate decât cea în care au domiciliul pot beneficia de o diurnă de 2% pe zi din indemnizația de încadrare brută lunară în baza Ordonanței de urgență 27/2006 emisă când ministru al Justiției era Monica Macovei.

În plus, ei beneficiază și de decontarea carburantului, dacă se deplasează cu autoturismul personal, în limita a 7,5 litri carburant la suta de kilometri.

Mai mulți magistrați, membri ai CSM, IJ sau SIIJ, precum și unii care își desfășoară activitatea la instanțele din București, dar domiciliază în localități aflate la periferia Capitalei, uzează de acest drept de 13 ani.

Un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prezidat de șefa ICCJ Cristina Tarcea în 2015, pe vremea când era vicepreședinte al ICCJ, statua: „Din interpretarea literală a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 (…) rezultă că indemnizația este datorată indiferent de felul detașării”.

Ne puteți urmări și pe Google News