De Moș Nicolae, toate gunoaiele din Timișoara au fost ”branduite” cu anunșuri pe care scrie: „Atenție! Robu e primar”. Acțiunea a avut loc noaptea trecută, astfel ca, de ziua numelui, joi, edilul să aibă un ”cadou” în tot orașul.
Orașul Timişoara nu mai are contract pentru salubrizarea stradală de la 1 noiembrie, și de atunci de curăţenie se ocupă angajaţii SC Horticultura SA, societatea Consiliului Local, pentru o perioadă de 80 de zile. Aceasta are doar 20 de angajașți, cărora, sporadic, li se alătură beneficiari de ajutor social.
Vânătoarea de mizerie a fost demarată de Organizaţia de Tineret a PSD Timiş. „Am vrut să atragem atenţia asupra acestui aspect, în fiecare zi ni se spune că nu este nicio problemă, dar iată că există una şi este chiar una gravă. Tot oraşul este practic plin de gunoaie, începând de la zona centrală şi până în cartiere. Ne-am gândit să le şi strângem, dar ne-am pus problema ce facem cu ele. Noi le adunam până acum şi le puneam lângă tomberoanele mari de gunoi, de acolo le lua Retim, dar acum ce facem cu ele?”, a declarat, astăzi, preşedintele executiv al TSD Timişoara, Andra Bloţiu.
În replică, edilul Timișoarei a reacționate pe Facebook. El acuză Garda de mediu că nu ia măsuri. INSTITUȚIA STATULUI PSD-IZATĂ, NUMITĂ GARDA DE MEDIU, NU VEDE CE VEDEM NOI TOȚI, STIMAȚI TIMIȘORENI! NU A FĂCUT NICI MĂCAR O ATENȚIONARE ORGANIZAȚIEI RESPONSABILE DE MIZERIA PE CARE O VEDEM ÎN ORAȘ, ADID, CUM NU FACE NICI CELOR CE NE POLUEAZĂ ORAȘUL CU NERUȘINARE! DIMPOTRIVĂ, ÎNCEARCĂ SĂ ÎNVINOVĂȚEASCĂ PRIMĂRIA! După ce ridicarea gunoiului menajer s-a luat din jurisdicția Primăriei și s-a dat la Aociația Județeană ADID, cu nerușinarea-i specifică, PSD, care are controlul total asupra acestei asociații ADID, duce o campanie de intoxicare informațională deșănțată la maxim, pt a direcționa nemulțumirile legitime ale dv, stimați timișoreni, către Primărie! Tot ce înseamnă gunoi menajer -altfel spus: gunoi din pubele, containere, rampe clandestine, rampe sezoniere de primăvară și toamnă- NU MAI ARE LEGĂTURĂ CU PRIMĂRIA! Primăria este responsabilă doar de ridicarea gunoiului din coșurile de pe domeniul public -trotuare, piețe, stații STPT, parcuri- și de măturatul și spălatul străzilor! Suntem conștienți că și la acest capitol mai e mult până să ne putem declara mulțumiți, dar nu e drept să ni se punăîn cârcă ceea ce nu e al nostru! Vă rog să sesizați”, a scris Nicolae Robu pe pagina de socializare.