Pistele pentru biciclete de la Timișoara au ajuns de râsul întregii țări. Unele sunt în zig-zag, altele se termin brusc, în ziduri, unele sunt așa înguste încât bicicletele nu pot încăpea, iar altele au stâlpi de electricitate în mijlocul lor. Peste toate acestea, doar în câteva locuri bordurile au panta lină, pentru ca bicicliștii să poată înainta civilizat în intersecții, în rest, diferența de nivel fiind peste 10 centimetri. În plus, de mai bine de un an, bicicliștilor le este interzis să tranziteze zonele pietonale, contrar cutumei din toate țările civilizate.

Nouă consilieri locali au făcut chetă și cu cei 450 de lei strânși au achiziționat o bicicletă DHS, de culoare neagră, pentru edilul Nicolae Robu. I-au  legat funde de cadou și au ”accesorizat-o” cu patru nuiele tradiționale, apoi s-au prezentat cu darul astfel pregătit în Sala de Consiliu, unde, de la ora 15,00, edilul și-a primit lăudătorii, de ziua numelui.

”În Timișoara se circulă infernal. Dorim să îl sensibilizăm pe primarul nostru în privința transportului alternativ. Nu știu unde locuiește domnul primar, dar dacă va veni la muncă pe bicicletă, s-ar putea să ajungă mai repede”, a declarat pentru EVZ consilierul local Ion- Ardeal Ieremia.

Primarul Nicolae Robu a primit vesel cadoul, dar nu s-a arătat grăbit să testeze bicileta, dând de înțeles că o va folosi prin zona centrală, cândva.