Pentru că nu au acces la ultimele convorbiri telefonice, pentru a stabili cu cine a vorbit sirianul ucis, criminaliștii audiază zeci de oameni
La o săptămână după descoperirea macabră din cartierul Pantelimon, din Bucu rești, cadavrul omului de afaceri sirian, Moustafa Haj Saleh, găsit ascuns în portbagajul unei mașini, nu a fost ridicat de la morgă. Totodată, oficiali din rândul anchetatorilor ne-au precizat că nu sunt gata nici analizele de laborator, cele care ar putea lămuri dacă și ce substanță ar fi înghițit sirianul, înainte de a-și găsi sfârșitul.
Ancheta trenează, însă, din cauza faptului că oamenii legii dau cu greu de urma ultimelor persoane cu care a intrat în contact Moustafa Haj Saleh, în lipsa reglementărilor legale care să le permită accesul la convorbirile telefonice.
„Numai noi și Botswana nu avem cadru legal”
Oficiali din Poliția Capitalei au declarat, pentru „Evenimentul zilei”, că, în lipsa celebrelor, de acum, Legi „Big Brother”, ancheta este serios îngreunată. Oamenii legii spun că, dacă ar fi avut acces la ultimele convorbiri telefonice, puteau reface, repede, traseul din ultima zi a vieții sirianului. Și din acest motiv, la sediul Poliției Capitalei au fost chemate zeci de persoane - martori și suspecți - din mediul de afaceri și din rândul apropiaților.
„Curtea Constituțională a cerut Parlamentului o modificare pe care nu a fost în stare să o facă într-o lună și jumătate. Numai la noi și în Botswana se poate așa ceva. Ferească Dumnezeu ca vreunui copil să i se întâmple ceva grav”, ne-a spus un oficial din Poliția Capitalei.
Legea privind identificarea utilizatorilor de cartele telefonice pre-pay a fost declarată neconstituţională, încă din 16 septembrie 2014. Constituţia României prevede că legea își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă Parlamentul sau Guvernul nu pun de acord prevederile neconstituţionale. Legea 82/2012, o altă lege „Big Brother”, prevedea obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă, mobilă şi de internet să reţină, timp de şase luni, anumite date ale abonaţilor, care erau trimise, la cerere, autorităţilor pentru prevenirea, cercetarea, descoperirea şi urmărirea infracţiunilor grave. Cea de a treia lege „Big Brother” este cea a securității cibernetice, care prevedea ca deţinătorii de infrastructuri cibernetice să pună la dispoziţia SRI, dar şi a altor structuri, datele deţinute, la o solicitare motivată.
Anchetatorii încearcă să stabilească și cercurile frecventate de afaceristul sirian. La scurt timp după descoperirea cadavrului din portbagaj, omul de afaceri libanez Mohammad Murad, proprietarul lanțului hotelier Perla Majestic, de pe Litoral, declarase că a aflat de la cunoscuții lui Moustafa Haj Saleh că acesta frecventa cazionourile, iar sfârșitul i s-ar trage de la jocurile de noroc.
Cu toate acestea, atât soția celui mort, Andreea Maria Pătrașcu, cât și apropiați ai sirianului susțin că Haj Saleh nu mergea în cluburi, nu consuma alcool și nu era amator de jocuri de noroc.