După ce fostul premier, Victor Ponta a avertizat că nu sunt resurse bugetare care să acopere creșterile salariale promise de PSD iar Liviu Dragnea s-ar putea să fie nevoie să efectueze tăieri de salarii, ca în 2010, un alt ministru din Cabinetul Ponta anunță „bomba atomică din programul de guvernare”.
"Eliminarea cotei unice și transformarea impozitului pe profit în impozit pe cifra de afaceri - din punctul meu de vedere, aceasta este bomba atomică în acest program de guvernare", a declarat Ioana Petrescu, fostul ministru de Finanțe în Guvernu Ponta, la Antena 3.
Legat de cota unica, cea care atrage străini, fostul ministru apreciază că, de acum încolo, dacă ea va fi eliminată, ne putem aștepta ca ei să se ducă în alte țări.
"Apoi, de descurajează investițiile și firmele să nu mai angajeze oameni cu carte de muncă", a avertizat Ioana Petrescu.
Ea nu este singurul ministru din Cabinetul Ponta care a criticat dur Guvernul Tudose și măsurile din programul de guvernare al PSD.
Ionuț Vulpescu, fost ministru PSD al Culturii în Cabinetul Ponta s-a revoltat.
"Am pretenția că știu mai multe despre ceea ce s-a întâmplat la Cultură, față de cei care au făcut evaluarea. Capitolul 20 din programul de guvernare este scris de mine literă cu literă integral. Eu trebuia să-mi fac propria evaluare. Creșterea salariilor actorilor cu 50% a fost pusă la Ministerul Muncii, pentru că, nu e așa, acela este un minister excepțional, conform evaluării. Eu am insistat să nu fie creșteri doar pentru actori ci pentru tot personalul din Cultură, cei din Anexa 4. După discuții care au durat trei zile s-a luat această măsură foarte bună, reparatorie. Nu poti să măsori cu același instrument toate domeniile și nu poti avea aceeași unitate de măsură. S-a făcut o evaluare contabilă a unui domeniu care nu e contabil. O altă măsură neîndeplinită era faptul că nu am pregătit invitarea României la Târgul de la Leipzig. Suprarealistă evaluarea, în condițiile în care eu am făcut ca România să fie invitată la acest târg. Nici nu te poți supăra pe o asemenea evaluare, e mult prea riguroasă. Am auzit multe bizarerii în ultima perioadă, din care putem învăța cu toții. Eu unul sunt dispus să o fac", a spus Ionuț Vulpescu, potrivit Agerpres.