Procurorii europeni delegați din Bulgaria vor avea acum propria clădire, o registratură secretă, separată de cea a Parchetului și o administrație propriei.
Acest lucru a devenit posibil după ce deputații au adoptat în formă finală modificările Legii cu privire la justiție, pregătite de Ministerul Justiției. Modificările corespund cerințelor din regulamentul de înființare a Parchetului European, scrie Lora Fileva în Dnevnik.
Acestea au fost prezentate de guvernanți la începutul anului, cu scopul de a asigura o mai mare independență acestor procurori. Ministrul demisionar al justiției Nadejda Iordanova a mulțumit majorității (voturile „Continuăm Schimbarea”, Bulgaria Democrată, Partidul Socialist Bulgar și „Există un astfel de popor”)".
Ați rezistat tuturor încercărilor de a se dobândi putere asupra procurorului-general și asupra procurorilor delegați europeni. Ceva ce regulamentul european interzice. În acest fel, ați împiedicat să fie folosită o altă putere în culise asupra lor", a spus, după ce modificările au fost adoptate, ministrul demisionar al justiției, Nadejda Iordanova.
Potrivit acesteia, majoritatea a dat dovadă de „înțelepciune”, iar prin modificări se asigură „resurse adecvate pentru ca procurorii europeni delegați să își poată îndeplini funcțiile în mod independent”, a spus ministrul. Împotriva acestor modificări s-au aflat încă de la început deputații de la GERB (care au văzut crearea unei structuri paralele și a unui parchet care urmărește să-l prejudicieze pe procurorul-general Ivan Gheșev), Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (pentru care proiectul nu este de calitate) și formațiunea Vâzrajdane (care a avut o serie de propuneri de modificări ce au fost respinse).
GERB a anunțat chiar că ar depune o plângere la Curtea Constituțională împotriva proiectului, dar nu o va face din cauza timpului scurt rămas pentru Parlament (președintele este de așteptat să-l dizolve săptămâna viitoare). „Întrucât, din păcate, mâine sau poimâine ne dizolvăm, nu vom avea timp să depunem o cerere la Curtea Constituțională pentru declararea neconstituțională a legii nou adoptate”, a spus Radoslav Cholakov de la GERB. Ministrul demisionar al justiției a spus că nu este îngrijorat de faptul că textele ar putea fi anulate. Parchetul European, care este condus de Laura Kovesi, și-a început activitatea în vara anului 2021, iar ideea este să se investigheze infracțiunile legate de fraudă cu fonduri europene și corupție.
Ce prevăd schimbările?
Activitatea procurorilor europeni delegati va fi organizata de un procuror delegat autorizat de Parchetul European. Aceștia vor fi susținuți de o administrație independentă - inclusiv o clădire, registratură și birou (n.red.- astfel semnalele nu vor trece prin
Parchetul condus de Ivan Gheșev). Clădirea va fi pusă la dispoziția Consiliului Superior al Magistraturii de către guvern, iar fondurile pentru administrarea procurorilor europeni delegați vor fi asigurate din bugetul justiției, mai prevăd textele adoptate.
Laura Kovesi a solicitat recent ca numărul procurorilor europeni delegați în Bulgaria să fie majorat de la 10 la 15. Procurorul-general Ivan Gheșev a depus cererea și la Colegiului Procurorilor în cadrul ședinței din 27 iulie, care a deschis o procedură de selecție a altor șase. (numărul actual de 10 nu a fost completat). (Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR)