Corneliu Vadim Tudor şi-a depus, marţi, la Biroul Electoral Central, candidatura pentru funcţia supremă în stat, prezentând 200.000 de semnături, exact cât prevede legea. Este a cincea oară când liderul PRM intră în cursă. Cel mai bun scor l-a obţinut în 2000, atunci când, pe fondul divizării dreptei, a reuşit să ajungă în finala cu Ion Iliescu.
"Ţara nu se îndreaptă către o catastrofă, ţara este o catastrofă. Nu mai funcţionează nimic. Justiţia nu funcţionează, serviciile secrete uneori funcţionează împotriva interesului naţional', a declarat Corneliu Vadim Tudor, la depunerea candidaturii, citat de Agerpres.
Astăzi expiră termenul legal pentru depunerea candidaturilor la preşedinţie. În utlima zi şi-a mai depus candidatura şi Teodor Meleşcanu, care a demisionat luni din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.
Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 2 noiembrie, iar preşedintele va fi decis pe 16 noiembrie, în cazul în care nici unul dintre competitori nu va obţine majoritatea în prima etapă.
Din partea PSD va candida premierul Victor Ponta, iar din partea Alianţei Creştin Liberale, principala forţă a Opoziţiei, va candida edilul Sibiului Klaus Iohannis. În cursă au mai intrat fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu, Monica Macovei, candidat independent, Elena Udrea, şefa PMP, Kelemen Hunor, preşedintele UDMR şi Dan Diaconescu, preşedintele fondator al PP-DD.