Mihaela Buzărnescu, DE NERECUNOSCUT! Românca a bifat a 11-a ÎNFRÂNGERE consecutivă

Mihaela Buzărnescu, DE NERECUNOSCUT! Românca a bifat a 11-a ÎNFRÂNGERE consecutivă

Mihaela Buzărnescu a părăsit proba de simplu a turneului de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), după ce a fost învinsă în turul I.

Tenismena „tricoloră” (locul 28 WTA) continuă seria înfrângerilor și a ajuns la 11-lea insucces consecutiv, al 6-lea din 2019, după accidentarea suferită sezonul trecut la Montreal. 

Astăzi, „Miki” Buzărnescu a cedat în runda inaugurală de la Dubai, scor 3-6, 0-6, cu americanca Sofia Kenin (37 WTA), după doar o oră și 16 minute de joc.

Românca a reușit să țină pasul cu sportiva din SUA doar în primul set, dar după ce scorul a fost 3-3, Buzărnescu nu a mai reușit să-și adjudece niciun game până la final. În turul al doilea de la Dubai, Kenin se va duela cu Daria Kasatkina, locul 13 WTA.

Ne puteți urmări și pe Google News