Bute se reface cu lăutari. Doroftei vorbește despre „lipitori”

Pugilistul gălăţean va participa, alături de alţi sportivi mari, la o petrecere în Buşteni.

Pentru prima dată în ultimii cinci ani, Lucian Bute s-a întors în România fără centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie. Sosit în ţară luni, pugilistul nu şi-a ascuns dezamăgirea provocată de înfrângerea drastică (KO în repriza a 5-a) suferită la sfârşitul săptămânii trecute în faţa britanicului Carl Froch, cel care l-a deposedat de titlul suprem după un meci dureros. „Să se simtă şi el bine când vine acasă" „Am nevoie de o vacanţă, fiindcă sunt foarte obosit", a spus Lucian Bute, pe aeroportul din Otopeni. Fostul campion mondial va sta în România aproximativ o lună şi jumătate, iar prima perioadă a pauzei o va petrece la Pechea, alături de părinţi. La sfârşitul acestei săptămâni, Lucian Bute va fi naş, urmând să boteze copilul unor apropiaţi de-ai săi, apoi, pe 10 iunie, va merge la Buşteni. În ultima parte a concediului, sportivul doreşte să se relaxeze la mare. Nu e sigur, deocamdată, dacă va alege litoralul românesc sau va merge în Spania. Ca şi în anii trecuţi, Emanoil Savin, primarul oraşului Buşteni, îi pregăteşte lui Bute o petrecere mare: „Pe 14 sau 15 iunie, îi vom organiza lui Lucian Bute un banchet la Buşteni, la care vom chema mai mulţi sportivi celebri. Aşa e frumos, să se simtă şi el bine când vine acasă. Nu cred că vom mai tăia un porc, e prea cald acum, iar carnea cade greu, dar vor fi lăutari". „Oamenii care sunt în jurul lui Bute l-au ajutat să fie aici, chiar dacă sunt lipitori!”. Leonard Doroftei,la GSP TV, despre cei care îl înconjoacă pe rivalul său Citiţi şi:

  • Negociere-surpriză: Revanşa Bute-Froch, la Bucureşti?
  • Lucian Bute: "Nu am cum să îl acuz pe antrenor că a greşit tactica. Nu trebuia să îl las pe Froch să mă domine"
  • Momentul crucial al luptei Bute-Froch din repriza a treia: i-a fost frică românului sau a primit o tactică greșită? VIDEO