Lucian Bute s-a retras oficial din box, la 39 de ani. În cadrul unei conferințe de presă, desfășurată la Montreal, pugilistul „tricolor” a anunțat că a ajuns la capătul drumului.

Campion IBF la categoria mijlocie, între 2007 – 2012, Lucian a încercat să revină în ring în ultimii doi ani, dar fizic a simțit că nu mai pote face față la nivel înalt.

„Vreau să mă ocup de familie”

 „S-a terminat pentru mine. La 39 de ani, este momentul să dau pagina. Asta este viaţa, îmi e foarte greu, dar ştiu că e cea mai bună decizie. Nu mai am nimic de demonstrat, încă două sau trei lupte pentru câţiva dolari în plus nu ar fi schimbat nimic. Sunt sănătos şi vreau să mă ocup de familie. Cei doi copii ai mei sunt cel mai frumos cadou pe care l-am primit Chiar dacă voi mai primi oferte, le voi refuza. Reflexele mele, dorinţa de a mă antrena şi echilibrul nu mai sunt aceleaşi. Boxul este un sport de reacţie şi nu iartă niciodată. De ce să-mi risc sănătatea”, a spus Bute, vizibil emoționat.

„Mi-am incheiat cariera de boxer. Moment emoționant în viața mea dar sunt ferm convins că am luat decizia cea mai bună pentru mine si familia mea!” a postat Bute pe contul de Facebook, și în română, și în franceză. Mesajul bilingv a fost însoțit cu o poză în care campionul apare alături de soția Elena și cei doi copii (Ema Anabella, 2 ani și Eric Ștefan 3 luni).

Bute a disputat ultimul meci în 2017, contra columbianului Eleider Alvarez și a pierdut prin K.O.

 

Te-ar putea interesa și: