Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, susține că negocierile pentru redresarea economică a Europei și pentru bugetul 2021-2027 trebuie finalizate în timpul mandatului Germaniei la conducerea UE.
Europarlamentarul PNL, Cristian Bușoi, a susținut că ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, a fost prezent ieri la dezbaterile din Comisia pentru Industrie Cercetare și Energie, pe care o conduce în Parlamentul European.
"Germania preia președinția Uniunii într-un moment critic pentru Europa, în care trebuie luate decizii importante cu privire la următorul cadru financiar, la finalizarea negocierilor privind programele sectoriale și la noile instrumente financiare pentru atentuarea crizei economice provocată de pandemia COVID-19. Tocmai de aceea, în timpul discuțiilor, am subliniat importanța unei colaborări strânse între Președinția germană și Comisia ITRE, în special în domeniile cheie de care suntem responsabili: industrie, IMM-uri, energie, digitalizare și spațiu, vitale pentru viitorul UE.
Parlamentul European a adoptat deja, în cadrul legislaturii anterioare, poziția sa asupra tuturor Programelor din cadrul financiar multianual în sarcina ITRE, în urma unui acord provizoriu parțial cu Consiliul și suntem gata să reluăm negocierile, pentru ca la 1 ianuarie Programele esențiale pentru sprijinirea cetățenilor și companiilor să fie funcționale și să asigure o tranziție echilibrată către obiectivele pentru o economie circulară, obiective pe care ni le-am asumat la nivel european.
Odată ce am stabilit ca țintă 1 ianuarie 2021, consider că este imperativ necesar să încheiem negocierile pentru redresarea economică a Europei și pentru bugetul 2021-2027 sub Președinția germană a UE", a punctat Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European.