Bush îl cere pe Bin Laden

Preşedintele american, George W. Bush, îşi încheie, astăzi, turneul de adio în Europa cu o escală în Irlanda de Nord, după o vizită în Marea Britanie, în cursul căreia şia exprimat două dorinţe pentru care are nevoie de sprijinul englezilor.

Premierul Gordon Brown trebuie să evite fixarea unui calendar pentru retragerea trupelor britanice din Irak, iar liderul reţelei teroriste al-Qaida, Osama bin Laden, trebuie să fie capturat înainte de încheierea actualului mandat prezidenţial american.

Într-un interviu acordat „The Observer“, preşedintele SUA îi cere premierul britanic să nu stabilească un caledar pentru retragerea trupelor, întrucât o acţiune prematură în acest sens riscă să compromită succesul coaliţiei în Irak. Şeful Casei Albe a făcut aceste declaraţii în contextul în care, săptămâna trecută, presa a vehiculat o serie de informaţii potrivit cărora Marea Britanie şi-ar putea retrage toate forţele până la sfârşitul anului.

Totodată, surse din serviciile de informaţii şi de apărare de la Washington şi Londra au confirmat, potrivit „The Times“, că forţele americane şi cele britanice au relansat operaţiunea de capturare a teroristului Osama bin Laden. „Dacă (Bush) va putea spune că l-a ucis pe Saddam Hussein şi că l-a prins pe Bin Laden, va putea pretinde că a lăsat în urma lui o lume mai sigură“, a declarat o sursă din serviciile americane de informaţii.

În turneul său de adio, Bush a încercat să-şi atingă o serie de obiective, printre care intensificarea presiunilor la adresa Iranului astfel încât republica islamică să renunţe la controversatul său program nuclear. Preşedintele SUA a discutat cu liderii europeni şi despre comerţ şi schimbarea climatică, însă oficialii Casei Albe nu au făcut niciun anunţ privind eventuale iniţiative majore. Bush a fost primit mai degrabă cu amabilitate, având în vedere că mandatul său va expira peste şase luni.