Burse pentru cinci studenţi merituoşi

Notele bune la facultate, dar mai ales activităţile extraşcolare şi proiectele desfăşurate le-a luat unor studenţi în primul an de facultate grija pentru cheltuielile de cazare şi masă pe toată durata facultăţii. Mai exact, cei cinci finalişti premiaţi astăzi de Cosmote, vor primi câte 150 de euro lunar.

Lucian Iliescu, student la Finanţe Bănci în cadrul Academiei de Studii Economice şi la Geografie de la Universitatea din Bucureşti, este unul dintre aceştia. Nu vrea să plece din ţară după ce îşi va termina studiile şi este hotărât să schimbe ceva în România. "O spun foarte dezinvolt ori de câte ori sunt întrebat dată vreau să plec. Poate voi face un stagiu în afară, dar să plec de tot, nu. Cred că se pot face lucruri importante în România şi deocamdată nu mi s-a dovedit contrariul", este de părere tânărul. Acesta a derulat până în prezent mai multe proiecte de ecologizare sau sociale. Printre câştigători se mai numără şi Ioana Florina Stupariu de la Universitatea "Babeş-Bolyiai" din Cluj Napoca, Andreea Elena Pârvu, de la Academia de Studii Economice, Magda Ursulean de la Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" din Iaşi şi Radu-Cristian Pop, de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.