Bursa are din nou probleme

După ce Bursa de Valori Bucureşti a decis miercuri suspendarea tranzacţiilor până ieri, fapt care a adus pierderi de peste trei miliarde de lei, problemele par că nu s-au terminat. BVB a hotărât, în această dimineaţă, prelungirea "Predeschiderii" pentru toate pieţele principale de acţiuni şi derivate pentru şedinţa de tranzacţionare de astăzi, iar pieţele auxiliare ale acestora rămân închise.

Tranzacţiile cu acţiuni la bursă se vor realiza numai la sfârşitul zilei.

Potrivit BVB, pieţele auxiliare ale acestora îşi menţin starea "Închisă", iar pieţele de obligaţiuni şi titluri de stat vor avea program obişnuit de tranzacţionare.

"În conformitate cu art. 29 alin. 3 din Titlul III, Cartea I, Codul BVB, BVB decide pentru şedinţa de tranzacţionare de azi, 10 octombrie 2008, extinderea stării "Predeschidere" a tuturor pieţelor principale de acţiuni şi derivate care au această stare, iar pieţele auxiliare ale acestora îşi menţin starea "Închisă". Pieţele de obligaţiuni şi titluri de stat vor avea program obişnuit de tranzacţionare", a anunţat Bursa.

Decizia BVB survine după ce pieţele de capital asiatice s-au prăbuşit ieri, iar bursa niponă a înregistrat o scădere istorică, anunţă Agerpres.

Piaţa derivatelor pe valute, deschisă la 12:30

BVB a deschis, în jurul prânzului, piaţa pe care se tranzacţionează contractele futures având ca activ suport cursurile de schimb leu/euro şi leu/dolar, piaţa acţiunilor şi a derivatelor pe acţiuni rămânând în formula de "Predeschidere".

Şi Bursele europene au deschis pe minus

Bursa milaneză a deschis şedinţa de astăzi în scădere cu 3,57%, indicele principal Mibtel ajungând la valoarea de 15.930 puncte, în scădere cu 589 puncte comparativ cu valoarea de 16.519 puncte înregistrată aseară, informează EFE.

De asemenea, ambele Burse din Moscova,  RTS şi MICEX, nu au deschis şedinţa de astăzi la ora obişnuită, respectiv 6:30 GMT, din ordinul autorităţii ruse de reglementare a pieţei de capital, transmite AFP.

Bursa de la Paris a deschis în cădere liberă cu 8,83%, indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 3.138,64 puncte în primele minute de la debutul tranzacţiilor, în scădere cu 304,06 puncte faţă de valoarea de 3.442,70 puncte înregistrată aseară.

Probleme sunt şi la Bursa din Londra, care a deschis şedinţa de asatăzi în cădere liberă, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE -100 înregistrând o cădere de 10,20 procente până la nivelul de 3.873,99 puncte.

Indicele principal al Bursei de la Frankfurt a înregistrat o scădere cu 5.99 procente.

Record negativ şi la Bursa din Tokyo, care a închis şedinţa de tranzacţionare la -9.62%, cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani.   Bursa de la New York, a şaptea zi consecutivă de declin

Bursa de la New York a marcat astăzi a şaptea şedinţă consecutivă în cădere, în pofida eforturilor mai multor guverne din întreaga lume de a revigora piaţa creditelor, transmite Reuters.

O avalanşă de vânzări a prăbuşit indicele Dow Jones sub 8.600 de puncte pentru prima oară din mai 2003, cădere de mai mult de 40% faţă de maximul istoric atins anul trecut.

Nasdaq Composite şi S&P 500 s-au întors, de asemenea, la niveluri care nu au mai fost înregistrate de mai bine de cinci ani.

De asemenea, situaţia este îngrijorătoare şi în ceea ce priveşte pieţele creditelor. Potrivit sursei citate, acestea sunt în continuare blocate, iar costurile împrumuturilor interbancare pe termen scurt în dolari au atins noi maxime istorice.

Vom reveni cu amănunte.

CITIŢI ŞI: "S-a redeschis Bursa, leul se apreciază"!

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 13:19