Bunătăţile erei sovietice revin în mallurile ruseşti

Vechile conserve, ceaiuri şi dulciuri în ambalaje terne, stivuite în piramide ca în alimentarele comuniste, sunt cumpărate de nostalgici sau curioşi.

Gastronom Nr. 1“, un magazin specializat în comercializarea produselor de lux, precum şampania şi caviarul, a înfiin- ţat un raion aprovizionat exclusiv cu produse de genul celor care se găseau pe vremea comunismului, scrie „The Sunday Telegraph“. Găzduit în complexul GUM, o clădire construită în epoca ţaristă, situată în Piaţa Roşie, magazinul a amenajat o serie de rafturi şi vitrine în care stau, alături de cele mai rafinate mărfuri, o mulţime de articole pseudosovietice.

 Amatorii pot cumpăra de aici sau la comandă cutii de ceai verde indian, într-un ambalaj de carton galben, ornat cu un elefant pe care l-ar recunoaşte orice rus în vârstă de peste 20 de ani. Pentru o bună parte a populaţiei ruse, colapsul Uniunii Sovietice nu a însemnat doar moartea unui regim politic strict, ci şi dispariţia unui stil de viaţă pe care-l îndrăgeau, condimentat printre altele cu ciocolăţele produse în fabrici de stat şi brânzeturi care s-au evaporat odată cu dictatura Partidului Comunist Rus.

Gustul vremurilor trecute

„Oamenii vor să-şi amintească de vremurile bune, în compania prietenilor buni - de timpuri când iarba era mai verde şi soarele mai strălucitor“, explică Albert Popkov, avutul patron al Odnoklassniki, un portal de relaţionare socială similar cu Facebook. El a vizitat magazinul şi a găsit chiar şi tipul de aranjare comunist: „piramide“ de conserve de carne şi de lapte condensat, toate în ambalajele terne.

„Multe produse din era sovietică nu erau realmente gustoase - cred că-i vorba mai degrabă de nostalgie“, declară Ilia Brodski, un alt cumpărător. În perspectiva sa, aspectul mărfurilor reaminteşte de vremuri mai simple. „În acea vreme, sticlele de chefir erau sigilate cu o folie specială. Erau plăcute la atingere şi uşor de deschis“, adaugă Brodski.

Tot din „Gastronom Nr. 1“, vizitatorii pot să cumpere jumătate de litru de oţet „sovietic“, autohton, cu 25 de ruble. Contra a 20-30 de ruble, doritorii pot consuma sirop cu sifon la pahar. La preţuri la fel de reduse, aici se mai găsesc conserve de peşte, o vastă gamă de limonade şi gemuri autohtone sau ciuperci în oţet.

Pe de altă parte, numărul nostalgicilor este în scădere, şi nu toată lumea are cuvinte de bine despre perioada sovietică. „Dacă te înveţi cu şampania adevărată, nu-ţi mai vine să bei porcăria care trecea drept şampanie în URSS“, explică Marina Iudenici, o scriitoare interesată de vieţile ruşilor bogaţi.