Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, a declarat azi, într-o conferinţă de presă, că fostul edil Mircia Gutău ar putea fi desemnat candidat pentru funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea din partea liberalilor vâlceni.
"Obiectivul nostru pentru anul 2016, pentru alegerile locale, este unul îndrăzneţ, dorim să câştigăm Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, majoritatea în Consiliul Judeţean - astfel încât să avem şi preşedinţia acestui for, plus alte 50 de primării din Vâlcea, din cele 89 de localităţi. Criteriile pentru selectarea candidaţilor pentru funcţiile de consilieri se vor baza pe o contribuţie financiară de maximum 30%, restul va conta profesionalismul, competenţele. Pentru Râmnicu Vâlcea, vom avea un sondaj pe baza căruia se va stabili cel care va fi candidatul PNL la alegerile pentru Primărie, va fi, evident, candidatul care va şi câştiga aceste alegeri", a precizat Buican, citat de Agerpres.
Întrebat dacă Mircia Gutău, condamnat pentru fapte de corupţie, ar putea candida din partea PNL, Buican a confirmat, arătând că, "în procent de 99,99%, acesta va fi propunerea înaintată Biroului Politic Naţional", dacă se va situa pe primul loc în sondajele interne.
"Aşa cum am spus, dacă în sondajul de opinie intern, pe primul loc cetăţenii din Râmnicu Vâlcea îl vor dori pe Mircia Gutău, dacă cetăţenii din Râmnicu Vâlcea consideră că e cel mai bun pentru a administra acest oraş, atunci 99,99%, domnul Gutău va candida, va fi propunerea organizaţiei judeţene a PNL pentru funcţia de primar al municipiului", a subliniat liderul PNL.
Mircia Gutău a fost primarul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru două mandate, ales pe listele PDL. În 2010, acesta a fost condamnat la închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, fiind eliberat la finalului anului 2011. Potrivit ultimelor sondaje din Râmnicu Vâlcea, Gutău se bucură în prezent de o mare popularitate, fiind creditat, astfel, în prezent, cu cele mai mari şanse de a candida sub sigla PNL pentru un nou mandat de primar al Râmnicului.