Bugetul AFCN, redus cu 7 milioane de lei

Bugetul AFCN, redus cu 7 milioane de lei

Bugetul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), destinat finanțărilor nerambursabile, a fost redus, după ce Ministerul Finanțelor Publice a impus o limită de 31 de milioane de lei – cu șase mai puțin decât ar fi fost necesar –pentru sesiunile de finanțări nerambursabile.

”La data lansării sesiunii de finanțare II/2019 Consiliul AFCN a făcut o alocare bugetară bazându-se pe suma de 38,367,559.70 lei, existentă în contul FCN la 1 ianuarie. Fila de buget comunicată de ordonatorul principal de credite pentru 2019, pe sursa E, a trebuit să se încadreze în limita impusă de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv 31 milioane lei față de 37 milioane lei necesare. Consiliul AFCN este nevoit să anunțe reducerea bugetului alocat pentru sesiunea II/2019 cu 30%, reducere ce se va aplica la fiecare arie de finanțare, pentru a se încadra în 31 milioane lei (din care 20 de milioane de lei au fost alocate sesiunii I/2019)”, se arată în ultimul Buletin informativ al instituției.

Cei mai mulți bani vor fi puși la dispoziție pentru proiectele de Arte Vizuale – 2 milioane, Proiecte cu caracter repetitiv/de tip festival – 1,4 milioane, Educație prin cultură – 1,4 milioane, respectiv Teatru – 1,1 milioane. La polul opus se află Dansul – 455 de mii de lei, Patrimoniu cultural material și Patrimoniu cultural imaterial – cu câte 560 de mii de lei.

Suma tăiată de Ministerul Finanțelor va putea fi folosită abia în trimestrul al treilea al anului, ceea ce a dus la  amânarea sesiunii a treia de proiecte, care trebuia lansată pe 2 mai. „Amânarea datei este cauzată de nefinalizarea procesului de alocare bugetară. AFCN a întreprins toate demersurile pentru a preveni această amânare dar etapele au necesitat mai mult timp. Ministerul Culturii și Identității Naționale ne-a dat asigurări că fila de buget va fi emisă în cel mai scurt timp, în cursul lunii mai. Consiliul AFCN s-a reunit în data de 24 aprilie pentru a defini ariile și prioritățile pentru sesiunea III/2019 astfel ca, de îndată ce primim fila de buget, să putem deschide aplicația de înscriere online a proiectelor” spun cei de la AFCN.

Ne puteți urmări și pe Google News