Cîțu dă vestea așteptată de toți bugetarii. Care e planul pentru 2021. Precizări de ultima oră

Cîțu dă vestea așteptată de toți bugetarii. Care e planul pentru 2021. Precizări de ultima oră

Reducerea salariilor bugetarilor sau a programului de muncă al acestora nu intră în vederea ministrului Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

Ministrul Florin Cîțu a declarat că o astfel de măsură va avea drept consecință accentuarea crizei și amânarea revenirii economiei și de aceea nu este o opțiune. Dimpotrivă, a lăsat să se înțeleagă, salariile din sistemul public ar putea să crească anul viitor.

„Opinia noastră a fost foarte clară, la începutul anului. Am anunţat că, într-un an cu criză economică, în care economia are o contracţie de 4,2 la sută, o criză economică provocată de o criză de sănătate, am reuşit să avem încasări la bugetul de stat, mai mari decât în 2019, când economia creştea cu peste 4% şi după ce am eliminat taxele. Nu luăm astfel de măsuri, din contră. S-a demonstrat şi în 2008 - 2009 că astfel de măsuri accentuează criza economică şi efectele revenirii se amână pe o perioadă mai lungă”, a declarat Florin Cîțu la finalul ședinței de guvern în care a fost aprobată cea de-a treia rectificare bugetară din acest an.

Florin Cîțu a precizat că în acest an, guvernul din care face parte a avut o politică fiscală relaxată, iar acest lucru a contribuit la revenirea economiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„De fapt, lecţia crizei din 2008 este una simplă, este nevoie de relaxarea politicii fiscale şi a politicii monetare. Politica fiscală anul acesta s-a relaxat şi politica monetară a făcut paşi importanţi, dar am spus şi o repet, atu-ul important al acestei economii în perioada următoare o reprezintă faptul că avem spaţiu de relaxare a politicii monetare. Este în continuare spaţiul de relaxare a dobânzilor, pentru că România are cea mai mică inflaţie dintre cele 4 ţări Polonia, Ungaria, Cehia, dar are cea mai mare dobândă. Avem loc de relaxare, politica fiscală rămâne relaxată, asta e recomandarea Comisiei Europene, e recomandarea altor instituţii internaţionale”, a mai spus ministrul.

Deficitul a crescut la 9,1%

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, cea de-a treia rectificare bugetară din 2020 care majorează deficitul bugetar la 9,1% din Produsul Intern Brut, de la 8,6% din PIB estimat anterior. La rectificarea aprobată luni a fost avută în vedere o contracţie economică de 4,2%.

„În şedinţa de Guvern de astăzi (luni – n.red.) a fost aprobată cea de-a treia rectificare pe anul 2020. Prin această rectificare, deficitul bugetar pentru anul 2020 a fost majorat la 9,1% din PIB, respectiv 96 de miliarde de lei, construit pe o contracţie economică de 4,2% şi un PIB nominal de 1.050 miliarde lei. Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 5 miliarde de lei, din care 4,2 miliarde de lei provin din diminuarea veniturilor bugetului general consolidat şi 0,8 miliarde prin majorarea cheltuielilor bugetului general consolidate”, a anunţat Florin Cîţu.

Veniturile bugetului general consolidat sunt estimate la 337,8 miliarde de lei, respectiv 32,2% din PIB, din care 298,3 miliarde de lei (28,4% din PIB) venituri din economie şi 39,5 miliarde de lei (3,8% din PIB) fonduri externe nerambursabile. Pe de altă parte, cheltuielile sunt estimate la valoarea de 433,8 miliarde de lei, respectiv 41,3% din PIB.