Bugetarii miliardari de la Fisc.

Învinuiţii implicaţi în cea mai mare reţea de evaziune fiscală au rămas fără bolizii de lux.

Averile funcţionarilor implicaţi în cea mai mare reţea de evaziune fiscală prin care furau statul, anual, cu 40 de milioane de euro, sunt de invidiat. Nicuşor Drăgan, director general adjunct în cadrul ANAF, a fost verificat de inspectorii ANI, care l-au bănuit încă din noiembrie anul trecut de spălare de bani. Împreună cu soţia, Roxana Adina, şi ea funcţionară în Ministerul de Finanţe, Drăgan a acumulat o avere din salariul de bugetar: patru terenuri, trei locuinţe în Bucureşti, ceasuri de 10.000 de euro, depozite de 600.000 de lei. Milionarul generos În 2010, familia Drăgan a vândut un teren în comuna Clinceni, despre care soţul spune că a primit jumătate de milion de lei. În acelaşi timp, ANI susţine că aceştia nu au declarat conturi bancare constituite în perioada 2010 - 2011, în cuantum total de 639.293 euro şi 1.310.262 de lei. Celălalt funcţionar implicat în restituiri ilegale de TVA este Dan Stroe, director Achiziţii al ANAF. Are ceasuri, bijuterii şi tablouri în valoare de 220.000 de euro. Anul trecut a divorţat, lucru care l-a costat 700.000 de euro, contravaloarea unui teren şi a unei case din Bucureşti, imobile care au revenit fostei soţii. Averea lui Stroe este completată de un împrumut de 13,6 milioane de lei pentru două firme. Chiar şi aşa, i-au rămas în cont 1,2 milioane de euro şi 67.000 de lei. În timpul percheziţiei domiciliare a fost descoperit un seif în care Stroe avea 600.000 de euro, bani despre care anchetatorii spun că nu-i poate justifica. În ultimul an fiscal, Stroe a încasat un salariu de 19.000 de lei. Demnitarul implicat în acest imens scandal financiar, Cezar Măgureanu, prieten apropiat al clanului "Butoane", a moştenit anul trecut două terenuri în localităţile Vedea şi Malu, judeţul Giurgiu, şi mai deţine unul în oraş. Prietenul interlopilor mai are o casă şi un apartament în aceeaşi localitate. Salariul de senator pe 2011 a fost de 50.000 de lei, în timp ce soţia sa, angajată pe postul de şef serviciu resurse umane al DGFP Giurgiu, a primit un salariu anual de 59.000 de lei. Până la închiderea ediţiei, patruzeci de persoane, printre care Octavian Grecu, zis "Butoane", omul de afaceri de origine libaneză Nicole Saikaly (fostul iubit al Ginei Pistol) şi ginerele lui Măgureanu, Sorin Găzdac. Au rămas fără maşini Tot ieri, 32 de maşini, în valoare de peste un milion de euro, au fost confiscate de la membrii reţelei de evaziune, pentru recuperarea prejudiciului. Dintre acestea, trei au fost ridicate de la membrii clanului "Butoane", iar alte două de la omul de afaceri Nicole Saikaly. Cele mai scumpe sunt un Maserati, un Ford Mustang şi un Porche Cayenne. În curtea poliţiei de Frontieră au mai fost aduse şi alte mărci: Toyota Land Cruiser, Mercedes S350 sau Audi S7. Senatorul interlopilor Senatorul Cezar Măgureanu va fi audiat astăzi în legătură cu implicarea sa în reţeaua de evaziune fiscală. Despre el, presa a relatat, în mai multe rânduri, că este un apropiat al interlopilor din clanul "Butoane" din Giurgiu. De altfel, el a fost filmat, în 2009, în timp ce participa la o petrecere a acestora, fiind întâmpinat cu manele. La data respectivă, senatorul declara: "Există prezumpţia de nevinovăţie. Eu nu ştiu o instanţă să fi dat că Grecu e cămătar, că a făcut crimă. Eu ce sa fac acum? Să-mi dau demisia din Senat, din partid?".