Doar zece minute le-au trebuit astăzi senatorilor pentru a-şi aproba bugetul pe 2011, mai mare chiar decât cel din 2008 când era criză economică şi care le dă liber la achiziţionarea a 137 de maşini Duster, Loganurile de acum fiind considerate "depăşite moral". Nota de plată pentru noul parc auto: aproape 2,5 milioane de euro. Şi deputaţii se gândesc să le urmeze exemplul.
De la putere sau de la opoziţie, senatorii n-au avut nicio dispută pe banii pentru anul viitor, adoptându-şi bugetul cu 86 de voturi "pentru", 2 "impotrivă" şi 2 abţineri.
Din cele 127 de milioane pentru anul viitor - cu 30% mai mult decât în 2010 şi cu aproape 20 de milioane în plus faţă de 2008 când nici nu îşi bătea nimeni capul cu criza - 11,7 milioane ( aproape 2,7 milioane de euro) au fost prevăzute pentru maşini echipamente şi mijloace de transport. Astfel, aproximativ 2 milioane de euro au fost alocate pentru achiziţionarea, în loc de Loganuri, a 137 de maşini Duster, de aproximativ 15.000 de euro bucata, şi a 7 limuzine pentru Biroul Permanent, cel mai probabil tot Audi, cum sunt în prezent. Pentru acestea din urmă au fost rezervaţi aproape 500.000 de euro.
Tot maşinile "consumă" mai mult de jumătate din banii prevăzuţi pentru Adunarea Parlamentară a NATO, din octombrie 2011, de la Bucureşti, 15 din cele 26 de milioane de lei alocate.
Înlocuirea parcului auto a fost motivată în plen de liberalul Dan Radu Ruşanu prin faptul că acestea "sunt depăşite moral".
Senatorii au prevăzut în buget şi banii pentru carburanţi, 2,3 milioane de lei. De asemenea, pentru deplasări se pot baza pe 16,6 milioane, din care mai mult de 13 sunt prevăzute pentru cele interne şi doar 3 pentru cele externe.
Banii alocaţi pentru 2011 ar trebui să asigure, totodată, indemnizaţiile plus sumele forfetare şi chiar acoperirea unei creşteri medii de 14% în funcţie de prevederile legii salarizarii.
Senatorii n-au uitat nici de investiţiile pentru restaurantul propriu şi o intrare separată pentru angajaţi.
Pentru protocol s-au alocat 3,6 milioane de lei, iar pentru plata utilităţilor 2,4. Ca să poată avea liber la toate aceste cheltuieli, bugetele votate de senatori şi de deputaţi sunt înglobate în proiectul bugetului de stat, eventuale modificări putând fi făcute tot de parlamentari.