BUGET 2019. Teodorovici, critică DURĂ la adresa OPOZIȚIEI: „ Așa-zișii politicieni au oferit VERITABILE numere de spectacol PERVERTIT

BUGET 2019. Teodorovici, critică DURĂ la adresa OPOZIȚIEI: „ Așa-zișii politicieni au oferit VERITABILE numere de spectacol PERVERTIT

Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a scris un mesaj, pe Facebook, legat de bugetul adoptat pe 2019, în care critică dur opoziția, care a oferit „veritabile" numere de spectacol pervertit.

„Parlamentul a aprobat astăzi bugetul pentru anul 2019. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei care au înțeles care sunt cu adevărat nevoile de dezvoltare ale țării noastre și care au rezistat tentației de a transforma bugetul într-un instrument politic.

Din păcate, nu au lipsit, nici de această dată, retorica politică specifică unei opoziții politice deja aflată în campanie electorală, reacțiile total nepotrivite ale unora dintre așa-zișii politicieni, care au oferit „veritabile" numere de spectacol pervertit, destinat parcă unicului scop de supraviețuire politică, alături de descărcări emoționale greu de interpretat, dar și mai greu de acceptat în cea mai importantă instituție pentru dezbateri politice și luarea deciziilor la nivelul țării - Parlamentul Românei.

Dincolo de toate acestea, rămân optimist cu privire la resursele pe care clasa politică actuală și viitoare le poate oferi și, mai ales, puternic implicat personal, atât în realizarea tuturor măsurilor și programelor deja aflate în derulare și care urmează a fi lansate de Guvern la nivel național, pentru a susține viziunea de dezvoltare și de creștere economică, cât și în finalizarea cu succes a tuturor dosarelor aflate pe agenda europeană a României", a scris ministrul de Finanțe pe Facebook.  

Ne puteți urmări și pe Google News