Buget 2018. Guvernul va da drumul la angajări, dar cu țârâita

Guvernul Tudose intenționează să adopte un set de „măsuri de limitare a cheltuielilor” în anul 2018, printre care înghețarea angajărilor în administrația publică, prevederile fiind enumerate de Ministerul Finanțelor în proiectul de buget pe anul viitor

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică un pachet legislativ care include proiectul de buget pe 2018, un proiect de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, un Raport privind situaţia macroeconomică pe anul 2018, un proiect de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar, precum și proiectul privind Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul viitor. Documentele urmează să fie dezbătute și adoptate în ședință de Guvern, după care vor fi trimise Parlamentului pentru vot final.

Potrivit documentelor guvernamentale consultate de EVZ, în anul 2018 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice. Măsura a fost deja aplicată în ultima jumătate a acestui an și este prelungită în acest fel și pentru anul viitor. Doar „în cazuri temeinic justificate” și doar prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, se vor mai putea aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor din administrația publică. Guvernul susține că în cazul neadoptării acestor măsuri, „deficitul bugetar s-ar majora la 8,11% din PIB ceea ce ar conduce la intrarea României în procesul de deficit excesiv”.

Premieră

Guvernul introduce, în premieră, un principiu nou pentru 2018. „Având în vedere necesitatea menținerii unui număr relativ constant de angajați în sectorul bugetar, se propune introducerea unei noi reguli care vizează ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din cadrul instituțiilor și autorităților din administrația publică centrală, respectiv aplicarea principiului «unu la doi», ceea ce implică faptul că la două posturi vacantate după 1 ianuarie 2018 se va ocupa unul”, potrivit proiectelor.

Tăieri

De asemenea, în anul 2018, instituţiilor şi autorităţilor publice li se interzice achiziţionarea de autoturisme, excepție fiind instituțiile nou-înființate, realizarea proiectelor finanţate din împrumuturi, achiziţionarea de autoturisme pur electrice sau achiziționarea de autoturisme de către Ministerul Afacerilor Interne. Instituțiile publice vor mai avea obligația de a reduce cu 10% cheltuielile cu bunurile şi serviciile (precum telefonie, curățeni, carburanți, energie, rechizite, n.red), fiind exceptate instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, mai dorește Guvernul.

Școlarii vor rămâne fără miere pe corn

Guvernul prevede în cadrul proiectelor și un set de „măsuri de limitare a cheltuielilor” prin continuarea neaplicării, în 2018, a unor măsuri aprobate în anii anteriori, precum:

munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzător ● neacordarea de tichete cadou, premii, a indemnizațiilor de hrană și a indemnizației de vacanță prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017. Prin excepţie, se pot acorda premii pentru sportivii și elevii cu rezultate bune ● neacordarea de ajutoare, indemnizații, plăți compensatorii la pensionare, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă ● nealocarea a 6% din PIB pentru învățământ și 1% din PIB pentru cercetare, neacordarea de cupoane sociale pentru educația timpurie ● neacordarea echivalentului în lei a 500 euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut, sumă acordată la nașterea acestuia ● în anul 2018 nu se acordă „credite în condiții avantajoase”, respectiv fonduri nerambursabile pentru înființarea de IMM-uri de către tinerii cu vârstă de până la 30 de ani sau de către șomeri în localități confruntate cu fenomene de sărăcie și excluziune socială din cauza nivelului ridicat al șomajului, potrivit Leg nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă ● se suspendă aplicarea prevederilor Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I – IV, motivul invocat de Guvern fiind acela că pentru aplicarea acestui act normativ nu există norme metodologice ● nu se acordă cupoanele sociale pentru educație timpurie prevăzute în Legea Educației din 2011.

Veștile bune

Anul viitor sunt „prinse” în proiectul de buget următoarele măsuri:

● 1 ianuarie: Salariul minim va crește de la 1.450 de lei la 1.900 de lei ● 1 ianuarie: Impozitul pe venit se reduce de la 16 la 10 la sută, inclusiv pentru veniturile din pensii mai mari de 2.000 de lei ● 1 martie: Salarile personalului care ocupă funcţii didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat se majorează cu 20% ● 1 iulie: Punctul de pensie crește de la 1.000 de lei la 1.100 de lei ● 1 iulie: Nivelul indemnizației sociale pentru pensionari va fi de 640 lei ● Indemnizația de șomaj medie lunară va fi 514 lei ● Instituţiile şi autorităţile publice vor acorda o singură dată o indemnizaţie de vacanţă sau o singură primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, valoarea unui voucher fiind de 1.450 de lei pentru un salariat ● Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în cazul asiguratului sau pensionarului, la 4.162 lei și în cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 2.081 lei