Bucureștiul este în scenariul roșu dar nimănui nu îi pasă. Bucureștenii afirmă că pot renunța la o seară la restaurant, numai că sunt nevoiți să iasă din casă la muncă, cumpărături sau la medic.

La București scenariul roșu nu a adus nici o schimbare

Încă de la primele ore ale dimineții pasajul dintre cele două stații de metrou de la Unirii era plin. La Victoriei, aceeași situație. În metrou puțini sunt cei care țin cont de indicațiile de pe scaune și oamenii stau fix unul lângă altul. Oamenii spun că nu au văzut mai puțină aglomerație în prima zi de scenariu roșu. „Sincer, a devenit mai aglomerat în ultimele zile”, a declarat un călător.

Aceeași atmosferă și în mijloacele de transport de la suprafață. Un bucureștean a declarat că:  „E cam la fel. Ar trebui să fie mai liber, pentru că Bucureștiul a intrat în scenariul roșu, dar ce să facem, să stăm în casă?”

Fiind o zi de 8 martie – Ziua Femeii, în piețe, în special în zona florăriilor, oamenii au venit în număr mare.

Deși  Bucureștiul a intrat în scenariul roșu, autoritățile nu au luat măsuri suplimentare și pentru pietele agroalimentare, asa se face că  în piețe, lucrurile sunt la fel ca saptămâna trecută.

Capitala a înregistrat la ultima raportare o incidență de 3,04 la o mie de locuitori. Până acum au fost luate mai multe măsuri pentre prevenirea răspândirii virusului, precum închiderea restaurantelor, cinematografelor sau teatrelor, scrie Digi24.

Carantina i-a scos pe timișoreni în stradă

Nici la Timișoara, în prima zi de carantină situația nu a fost diferită. Prima zi de carantină la Timișoara i-a prins pe mulți șoferi în trafic. S-au format cozi kilometrice la intrările în oraș, iar polițiștii au verificat mii de declarații pe proprie răsundere. Pentru a putea face față situației, jandarmii au fost chemați din concedii.

Școlile, terasele și sălile de fitness s-au închis de luni, iar magazinele alimentare funcționează cu program redus.

Zeci de timișoreni au ieșit, luni, în stradă pentru a protesta împotriva noilor restricțiilor. Aceștia sunt nemulțumiți că se înăspresc măsurile și au scandat lozinci la adresa primarului orașului Dominic Fritz și al șefului DSU, Raed Arafat.