Dragos Bucurenci: "Mi-e ciuda ca Mona Musca nu mai face politica. Mi s-a parut nedrept ca, de 8 Martie, cateva jurnaliste au fost nevoite sa redacteze aceasta stire."
Pentru ca sunt convins ca in fiecare redactie s-a gasit cel putin un Gheorghe care sa-si verse naduful: uite ce se-ntampla daca femeile-si lasa cratita si copiii si se baga unde nu le fierbe oala. Sau, in varianta culta: uite cum isi uita ele de feminitate si se baga in mocirla politicii, care-i facuta dupa chipul si asemanarea barbatilor. Nu va lasati inselati de diferenta tonala: si intr-un caz, si in celalalt, avem de-a face cu stereotipuri de gen. Ca unele sunt pozitive si altele negative conteaza prea putin.
Din punctul meu de vedere, Mona Musca n-a facut politie politica in sensul articolului 5 al Legii privind deconspirarea Securitatii si sunt convins ca CEDO ii va da dreptate. Dar cred ca Mona Musca a gresit cand nu si-a asumat din proprie initiativa trecutul la inceputul acestei legislaturi. Iar din aceasta scapare sufera cel mai tare nu Mona Musca, ci celelalte femei din politica. Imaginea politicianului „altfel” pe care si-o construise doamna Musca le-a dat incredere sa continue atunci cand mitocanii din partide le-au stigmatizat si le-au trimis la copiii, la cratita sau la feminitatea lor. Lovitura de credibilitate incasata de Mona Musca aproape a facut zdrente ideea ca femeile au ce cauta in politica.
Obisnuiti sa ne pese doar de tarisoara noastra, de Ana Pauker si de Elena Ceausescu, nu voim sa stim de Europa dumisale, a doamnei Segolene Royal, sau de America doamnei Hillary Clinton. Am uitat ce-a facut Madeleine Albright dintr-o functie pe care Colin Powell a dezonorat-o pana cand a fost inlocuit cu Condoleezza Rice. Hotarat lucru, in Romania femeile n-au ce cauta in treburile cetatii. Stim noi, barbatii, mai bine cum sa ne bagam picioarele in ea. Femeile n-au stomac pentru asta. Sa ne lase!
Nu trebuie sa fii Bebe Mihaescu sa te prinzi ca intre stereotipurile pozitive pe care barbatul roman le vehiculeaza despre femei si calitatea vietii lui sexuale, asa cum reiese din sondaje, e o legatura directa. Fantasma vehiculata frecvent este a unei feminitati desexualizate. Femeia din mintea lui e indelung rabdatoare, evaziva, gingasa, sfioasa, defensiva. Cand nu e statica, e cel mult dragalasa.
A, si sa nu uit. Femeia din mintea lui e obligatoriu frumoasa. Uratenia unei femei, mai ales cand „se vede, dom’le, ca nici macar nu-si da silinta sa se aranjeze si ea putin”, e un delict capital chiar si pentru ultimul burtos nespalat caruia-i creste mustata direct din nas. Pentru ca lui ii curge testosteron prin glande, el are dreptul sacru sa nu-i pese de halul in care arata. Femeia nu. Daca nu e frumoasa, e obligatoriu frigida. Masculul roman care crede nazdravaniile astea e condamnat sa nu vada niciodata legatura dintre „scandurica” uratica din viata lui erotica si talasul cu care gandeste in loc de creier.
Psihologii care au studiat jocurile au ajuns la concluzia ca cel mai vechi si mai sangeros dintre toate este „search&destroy”, cunoscut sub denumirea populara de „razboi”. Intre cronicile lui Assurbanipal („atatia oameni de-ai lor am ucis, atatea femei le-am necinstit, atatia copii le-am rapit”, etc.) si rapoartele Departamentului de Razboi din anii ‘50 („atatia inamici au fost ucisi, atatia luati prizonieri”) nu se citeste aproape nicio diferenta. Asta fac barbatii in politica de mii de ani. Desigur, femeile n-au stomac pentru asa ceva. Sa-si vada de feminitatea lor. Sa ne lase!