Un cetăţean britanic în vârstă de 33 de ani a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, în România, sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc.
Autorităţile nu au făcut publică identitatea cetăţeanului britanic, ci doar iniţialele acestuia, S.P.L.. Alături de cetăţeanul străin au mai fost arestaţi şi doi români, în vârstă de 22, respectiv 23 de ani.
Cei trei au încercat să introducă în România aproape un kilogram de cocaină, prin metoda ingerării. Drogurile fuseseră cumpărate din Bolivia.
Potrivit procurorilor DIICOT, care au coordonat ancheta în acest caz, cei trei tineri au zburat pe ruta Bolivia – Brazilia – Italia – România.