Fosta deputată PDL Brînduşa Novac a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
Într-un dosar separat, tot instanţa supremă a decis definitiv că Brînduşa Novac s-a aflat în stare de incompatibilitate, potrivit Agerpres.
În mai 2011, ANI a constatat că Brînduşa Novac, deputat şi director al 'Circ & Variete Globus' Bucureşti, a încălcat legislaţia privind regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală, deoarece, în perioada 5 decembrie 2006 - 12 mai 2009, în calitate de persoană fizică, precum şi în calitate de asociat în cadrul SC Sidus Artis SRL, ar fi încheiat 11 contracte de colaborare, precum şi contracte pentru realizarea unor spectacole de către Circul Globus Bucureşti (în prezent 'Circ&Variete Globus' Bucureşti).
ANI susţinea atunci că Brînduşa Novac s-a aflat în conflict de interese în materie administrativă, deoarece ar fi semnat, în calitate de persoană fizică, cu ''Circ & Variete Globus'' Bucureşti, două contracte de realizare a scenariilor şi regiei pentru două spectacole, precum şi un contract de colaborare încheiat între ''Circ & Variete Globus'' Bucureşti şi SC Sidus Artis SRL, societate în cadrul căreia a deţinut, până la 23 iunie 2010, calitatea de asociat. Valoarea totală a celor trei contracte semnate este de 443.440 lei.
De asemenea, ANI susţinea că există indicii privind săvârşirea de către Brînduşa Novac a infracţiunii de conflict de interese, deoarece ar fi semnat, în perioada 5 decembrie 2006 - 10 aprilie 2008, în calitate de director/manager la 'Circ & Variete Globus' Bucureşti, contracte de realizare a regiei şi a scenariilor pentru spectacole cu SC Sidus Artis SRL, societate în cadrul căreia avea calitatea de asociat, cu o cotă de participare de 50%.
Valoarea totală a celor 11 contracte semnate cu încălcarea legislaţiei privind conflictul de interese în materie administrativă, precum şi a celei prevăzute de Codul penal al României este de 1.194.032 lei.
La 23 februarie 2011, ANI a constatat şi starea de incompatibilitate în care s-a aflat Brînduşa Novac ca urmare a exercitării simultane a demnităţii de deputat şi a funcţiei de director manager la 'Circ & Variete Globus Bucureşti'.