Brexitul loveşte DUR Marea Britanie. Cea mai mare pierdere financiară din istoria ţării

Peste 800 de miliarde de euro vor fi transferaţi în favoarea Frankfurtului, până în luna martie 2019. Acest lucru este posibil deoarece 30 de bănci importante şi-au anunţat transferul din Londra al afacerilor în alte centre financiare

Datele sunt calculate pe baza informaţiilor că 30 de instituţii financiare au cerut aprobarea Băncii Centrale Europene (BCE) să îşi mute sediile centrale la Frankfurt. Acest număr va fi şi mai mare până în martie, iar creşterea va continua după Brexit.

Cele 800 de miliarde de euro transferate din Londra sunt active precum numerar, stocuri şi cheltuieli preplătite.

Directorul general al FMF, Hubertus Vath, a explicat în raport că incertitudinile obligă băncile să îşi transfere unele divizii sau toate operaţiunile din Marea Britanie.

”Atâta timp cât vor persista incrtitudinile, majoritatea instituţiilor vor prefera probabil soluţia minimă. În orice caz, este clar că vor urma efecte secundare considerabile”, a spus acesta.