Brexit. Ultimul avertisment al Germaniei

Ministrul german de externe, Heiko Maas, este de părere că oamenii au avut atât de mult de-a face cu noul coronavirus, încât nu vor mai reuși să facă față și unui Brexit de tip „no deal”.

Heiko Maas (SPD – Partidul Social Democrat din Germania) a avertizat cu privire la un posibil eșec al negocierilor legate de un nou acord comercial cu Marea Britanie.

„Pandemia de coronavirus a făcut, din toate punctele de vedere, discuțiile și mai dificile, urgentând totodată necesitatea încheierii unui acord”, a declarat Maas luni, înainte de o întâlnire la Berlin cu negociatorul-șef al UE, Michel Barnier.

Oamenii aflați „de ambele părți ale Canalului” au înfruntat destul provocările cauzate de pandemia de coronavirus în domeniile sanitar și economic.

„De aceea, în situația dată, ar fi complet iresponsabil să îi împovărăm cu probleme suplimentare cauzate de un acord negativ”, a avertizat Maas.

Michel Barnier venise la Berlin pentru a purta discuții cu ministrul german de externe, Heiko Maas, și cancelarul Angela Merkel, pentru a se asigura de sprijinul guvernului federal german în faza finală, dramatică, a negocierilor.

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat că, dacă va fi necesar, va accepta nereușita în ceea ce privește negocierile. Germania deține în prezent președinția Consiliului Uniunii Europene.

Perioada de tranziție se încheie la sfârșitul lunii decembrie, timp în care Marea Britanie este încă parte a pieței interne și a uniunii vamale, în ciuda ieșirii sale din UE. Pentru ca un nou acord comercial să fie ratificat în timp util de către parlamente și să poată fi pus în aplicare, negocierile ar trebui încheiate în luna octombrie. Cu toate acestea, UE și Marea Britanie poartă încă discuții în contradictoriu în legătură cu anumite puncte importante.

Scopul este un acord care să permită comerțul fără taxe vamale, UE temându-se însă de dumping și dorind să împiedice Marea Britanie să obțină un avantaj neloial prin intermediul ajutorul de stat excesiv sau al standardelor mai scăzute, de exemplu în sectorul de mediu. Astfel, până în prezent nu există un acord privind reglementarea ajutorului de stat sau soluționarea litigiilor.

Neînțelegeri sunt și asupra drepturilor în ceea ce privește pescuitul. În weekend, o convorbire telefonică între președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și premierul britanic, Boris Johnson, nu a dus la rezolvări convergente asupra principalelor puncte de dispută.

„În ultimele zile negocierile au avansat, dar într-o direcție periculoasă”, a avertizat purtătorul de cuvânt european al Verzilor din Bundestag, Franziska Brantner. Nu ar trebui să existe o tendință descendentă a viitoarelor standarde de protecție a mediului, a standardelor din sectorul social sau cel de consum. Standardele UE trebuie să rămână o condiție prealabilă pentru accesul pe piața internă.

„Guvernul federal german nu trebuie să privească nepăsător și să promoveze cu orice preț un acord, doar pentru a da bine în președinția Consiliului European”, a susținut Brantner. Este vorba de a pune la îndoială faptul că „niciun acord nu este mai bun decât unul rău care dăunează pieței noastre interne”, a subliniat în mod ironic Franziska Brantner.

Sursa: Rador. Articol de Daniel Brössler, Berlin. Traducerea: Vera Ștefan