Brexit la sfârşit de drum. Când are loc ieşirea istorică a Regatului Unit din Uniunea Europeană

Brexit la sfârşit de drum. Când are loc ieşirea istorică a Regatului Unit din Uniunea Europeană

Parlamentul britanic a adoptat, miercuri, acordul reprezentând Brexit-ul. Următorul pas pentru ieşirea istorică a Regatului Unit din Uniunea Europeană este promulgarea de către Regina Elisabeta a II-a.

Se preconizează că Brexit-ul se va realiza până ca sfârşitul lunii ianuarie 2020.

Camera Comunelor, unde premierul dispune de o majoritate zdrobitoare după alegerile legislative din decembrie, şi-a dat deja acordul la începutul lunii ianuarie pentru proiectul de lege privind retragerea Regatului Unit din UE, prevăzută la 31 ianuarie, ora 23.00 (ora Londrei şi GMT).

Textul a fost apoi trimis în Camera Lorzilor, non-aleasă, care a adoptat cinci amendamente, tot atâtea lovituri pentru guvern, în special în privinţa drepturilor cetăţenilor europeni care au reşedinţa în Marea Britanie sau ale copiilor refugiaţi neînsoţiţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Însă aceste modificări au fost dezavuate de către deputaţi când proiectul de lege a revenit miercuri în Camera Comunelor, iar camera superioară s-a conformat când textul i-a fost înaintat încă o dată, în cursul după-amiezii.

După adoptarea sa definitivă în Marea Britanie, acordul privind Brexit-ul va trebui ratificat de Parlamentul European, probabil la 29 ianuarie, potrivit agerpres.ro