BREXIT. Camera Lorzilor anulează, de facto, referendumul. Johnson, obligat să ceară amânare la Bruxelles

BREXIT. Camera Lorzilor anulează, de facto, referendumul. Johnson, obligat să ceară amânare la Bruxelles

Camera Lorzilor a adoptat, vineri seară, proiectul de lege „Benn”, prin care se împiedică ieșirea Marii Britanii din UE fără un acord cu aceasta.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, votată de majoritatea electorilor la referendumul din 2016, pare tot mai îndepărtată, în ciuda promisiunilor bombastice ale actualului premier Boris Johnson, potrivit căruia țara sa va părăsi UE pe 31 octombrie, cu orice preț.

După ce miercuri seara Camera Comunelor a adoptat, cu 327 de voturi „pentru”ia şi 299 „împotrivă”, o lege care cere amânarea Brexit-ului, Camera Lorzilor au votat majoritar același proiect vineri seara.

Luni, proiectul de lege „Benn” ar trebui să primească consimţământul regal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Odată trecut de Camera Lorzilor, acest proiect va deveni lege, care îl va obliga pe prim-ministrul Boris Johnson să ceară Uniunii Europene prelungirea termenului pentru Brexit, stabilit acum la 31 octombrie, în cazul în care nu se va ajunge la un acord cu Brexelles până pe 19 octombrie.

Boris Johnson a încercat și să provoace alegeri anticipate pe 15 octombrie, înainte de summitul de la Bruxelles din 17 şi 18 octombrie şi înainte de 19 octombrie, dată până la care ar trebui să ceară o extindere a termenului pentru părăsirea UE, dar Partidul Laburist (care alunecă tot mai mult spre extrema stângă, sub conducerea lui Corbyn, alminteri eurosceptic), alături de Partidul Liberal Democrat (care a fost în tabăra „Remain” de la început), de Partidul Naţional Scoţian şi de Plaid Cymru din Ţara Galilor au reușit să blocheze inițiativa.