Breșă de securitate la Penitenciarul Gherla! Passaris a fost mutat de urgență

Breșă de securitate la Penitenciarul Gherla! Passaris a fost mutat de urgență

Celebrul criminal grec Konstantinos Passaris, deținut la Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, a fost transferat zilele trecute la Penitenciarul de la Arad, de unde va fi extrădat în Grecia.

Surse oficiale au declarat pentru EvZ că Passaris, care a fost închis pe sectorul de maximă siguranță, a fost dus la Arad, deoarece în cadrul Penitenciarului de la Gherla a existat o breșă de securitate, care a permis ca deținutul să aibă asupra sa un telefon mobil funcțional.

”La penitenciarul din Arad, Passaris va aștepta finalizarea procedurii de extrădare în Grecia, unde are mai multe condamnări care totalizează patru condamnări pe viață și 71 de ani de închisoare. Va fi predat unei escorte de polițiști greci, și va fi dus în Grecia. Nu va sta o secundă în libertate pe teritoriul României”, explică un ofițer din conducerea Penitenciarului Gherla.

La începutul lunii mai 2020, la o percheziție în celula lui Passaris, gardienii au descoperit un telefon mobil funcțional, de pe care criminalul vorbea la telefon. Acesta a fost închis singur în celulă, deoarece era considerat foarte periculos, și din acest motiv putea vorbi oricând dorea la telefon. Potrivit surselor EvZ din cadrul Penitenciarului Gherla, mai mulți gardieni au intrat în vizorul ofițerilor de informații din cadrul Ministerului Justiției, care se ocupă de siguranța în mediul penitenciar.

Ne puteți urmări și pe Google News

În România, Passaris a fost condamnat în 2003, la închisoare pe viață, pentru comiterea a două crime și a unui atac armat la o casă de schimb valutar din București. La momentul respectiv, Passaris a reușit să fure din casa de schimb valutar, care era situată pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din București, suma de 56.000 de lei. După câteva zile, la percheziție, polițiștii au găsit la Passaris, pistolul Colt cu care i-a ucis pe cei doi angajați de la casa de schimb valutar și suma de 40.000 de lei.

În București, Passaris avea închiriate alte două apartamente unde polițiștii au descoperit alte arme dar și hainele pătate cu sângele celor doi angajați de la casa de schimb valutar.

În Grecia, Passaris este acuzat că a ucis cinci polițiști greci în perioada 2000-2001. A fost chiar arestat de Poliția din Atena, pentru omor, tentativă de omor și răpire de persoane dar a reușit să evadeze din arest, după ce a simulat o criză de epilepsie, fiind transportat la spital. Pe drum, ambulanța și mașina de escortă a fost atacată de membrii bandei lui Passaris care au deschis focul.