Președintele PSD, Viorica Dăncilă, ar fi acceptat să își demisia din fruntea PSD, după rezultatul dezastruos din cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
UPDATE - Conducerea PSD s-a dizolvat. Marcel Ciolacu este noul președinte executiv al partidului.
Viorica Dăncilă și-a anunțat demisia, au declarat surse social-democrate pentru EVZ.RO, la sfârșitul CEx-ului.
Marcel Ciolacu a declarat, imediat după aflarea rezultatelor alegerilor prezidențiale, că PSD are nevoie de „un nou început”.
Potrivit surselor, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, ar fi fost cel care a forțat plecarea Vioricăi Dăncilă din fruntea partidului. El s-a dus chiar la președintele PSD acasă pentru a o convinge pe aceasta să demisioneze.
Decizia a venit la sfârșitul unui CEx maraton, care a durat mai mult de 5 ore și în cadrul căruia mai mulți vicepreședinți și-au dat demisia din funcție pentru a forța demisia conducerii PSD.
Liderul social-democrat, Viorica Dăncilă, a anunţat încă de duminică seară că va fi făcută o analiză a rezultatului obţinut în turul doi al alegerilor prezidenţiale la CExN al partidului, menţionând că deşi unii îi cer demisia, nu va face acest gest.
„Eu ştiu că mulţi vor să plec eu, dar de data aceasta nu am să fac acest lucru, pentru că eu consider că partidul este mai important şi consolidarea noastră pentru alegerile locale şi parlamentare mult mai importantă decât lupta politică din interiorul partidului”, a susţinut Dăncilă.
Totodată, duminică seară, după aflarea primelor rezultate ale prezidenţialelor, Firea a afirmat că partidul nu are nevoie neapărat de o nouă conducere, ci de o nouă viziune.