UPDATE. Un „Caz Caracal” în Capitală? Răsturnare de situație!

UPDATE. Un „Caz Caracal” în Capitală? Răsturnare de situație!

Poliţia Capitalei este în alertă, după ce o fată a anunţat la 112 că e sechestrată. Forțele de ordine au intervenit în zona Moghioroș din Drumul Taberei, vineri seară, în jurul orei 18.00, după ce o fată a fi sunat la 112, anunțând că e sechestrată.

UPDATE 2 - Apelul la 112 pare să fi fost o glumă sinistră. După mai multe ore de căutări și după ce polițiștii i-au cerut fetei care a inițiat apelul să arunce o hârtie aprinsă pe geam, pentru a fi găsită mai ușor, tânăra a declarat că a aruncat pe fereastră un pahar și o pereche de pantaloni.

Ulterior, fata le-a spus polițiștilor că a reușit să iasă din apartament și căs-ar afla în scara unui bloc din apropierea unui magazin Mega Image. Apoi le-a trasmis că vrea să meargă la o farmacie, că nu mai are nevoie de ajutor și că echipajele de poliție pot să se retragă.

UPDATE - Echipele de polițiști au ajuns la ușa apartamentului în care bănuiau că se află fata, dar tânăra a spus că nu aude niciun fel de bătaie. Căutările sunt în curs.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fata a spus la 112 că este sechestrată la etajul doi al unui bloc dintre piața Moghioroș și strada Bozieni și că vede, din locul în care se află, biserica de pe strada Brașov și un Carrefour.

După mai multe ore de căutări fără succes, poliţiştii i-au cerut fetei să dea foc unei hârtii şi să o arunce pe geam.

Căutările au fost declanșate imediat și sunt în desfășurare.

Mai multe echipaje acționează în câteva blocuri din zona Moghioroș. Potrivit unor surse fata ar fi dat câteva detalii despre locul în care se află, descriind inclusiv câteva mașini dintr-o parcare.

Polițiștii nu au, deocamdată, informații dacă apelul la 112 este unul veridic sau dacă este o farsă. Surse din anchetă au declarat pentru Observator.tv că apelul a fost de pe o cartelă prepay.

Știre în curs de actualizare