Breaking News. Proiectul privind carantinarea şi izolarea a fost adoptat

Breaking News. Proiectul privind carantinarea şi izolarea a fost adoptat

Camera Deputaților a adoptat proiectul privind carantina și izolarea în România. Raed Arafat a oferit toate detaliile.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, joi seara, cu 266 de voturi „pentru”, 11 voturi „contra” și 8 abțineri, proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea. Proiectul urmează să fie trimis spre adoptare la Senat, în calitate de for decizional în acest caz.

„Proiectul de lege, care este acoperitor pentru orice situație de risc epidemiologic sau biologic, este cu scopul de a proteja comunitatea şi de a permite luarea măsurilor de sănătate publică, de prevenire şi de combatere a riscului epidemiologic şi biologic.

Au fost luate în considerare toate aspectele sesizate de CCR privind modul de implementare a măsurilor, predictibilitatea termenelor şi posiblitatea contestării măsurilor”, a explicat Arafat.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a adăugat că proiectul, amendat joi de Comisia juridică, permite stabilirea regulilor de prevenire şi combatere a riscului epidemiologic în mod gradual şi cu implicarea experţilor în domeniu, stabileşte validarea măsurilor de urgenţă luate de comandantul acţiunii, precum şi mecanismul de luare a acestor decizii.

„În cazul bunurilor carantinate, o măsură foarte rară, dar ce poate fi aplicată în situaţii deosebite de risc major de contaminare - este prevăzută despăgubirea dacă bunurile sunt distruse, prin amendamentele care au fost aduse.

Şi totuşi această măsură este una care se aplică rar şi numai în situaţii de risc de contaminare. În urma discuţiilor de astăzi şi a amendamentelor aduse şi aprobate în raportul Comisiei juridice, vă rog să aprobaţi proiectul”, le-a spus Raed Arafat deputaţilor.

Camera Deputaţilor a început, joi seara, şedinţa în care se dezbate proiectul Guvernului privind carantinarea şi izolarea.

Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa online sau fizic 193 de deputaţi.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, joi, un raport favorabil la proiectul Guvernului privind carantinarea şi izolarea, fiind acceptate mai multe amendamente convenite şi în urma discuţiei cu secretarul de stat în MAI Raed Arafat. S-au înregistrat 24 de voturi pentru raport şi o abţinere.