Breaking news! PNL atacă la CCR Codul administrativ

Breaking news! PNL atacă la CCR Codul administrativ

Partidul Național Liberal a decis să atace la Curtea Constituţională Codul administrativ pe care îl consideră neconstituţional. Liberalii reclamă că acesta nu putea, din punct de vedere legal, să fie adoptat prin ordonanţă de urgenţă.

Anunțul a fost făcut, marți, de către preşedintele PNL Sector 5, Cristian Băcanu.

„Vă anunţăm că PNL va ataca la Curtea Constituţională, şi acum avem şi mijlocul procedural să o facem, Codul administrativ. Pentru că, pe de o parte, avem o problemă cu neconstituţionalitatea întregului Cod administrativ, care nu putea fi adoptat prin OUG, aşa cum a fost adoptat, şi, pe de altă parte, avem o problemă legată de neconstituţionalitatea prevederii din Codul administrativ care a permis adoptarea acestor hotărâri”, a precizat Băcanu, într-o conferinţă de presă.

Violeta Alexandru, preşedinta PNL Bucureşti, a spus că partidul se concentrează pe blocarea aplicării acestor noi hotărâri ale CGMB referitoare la companiile municipale, care nu reprezintă decât „expresia unei ambiţii de neînţeles a doamnei primar (n.r. - Gabriela Firea) de a le menţine în viaţă”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ne concentrăm acţiunea pe blocarea acestor 20 de hotărâri adoptate în temeiul noului Cod administrativ cu o majoritate simplă. În paralel, contestând Codul administrativ, pentru faptul că permite adoptarea de decizii legate de angajarea patrimoniului cu majoritate simplă, când, în realitate, acest lucru trebuie să se întâmple cu votul larg al tuturor celor care reprezintă vocea cetăţenilor în consiliile locale”, a explicat lidera PNL București.

Potrivit spuselor lui Băcanu, există un proces în derulare privind închiderea societăţilor nou-înfiinţate.

„Avem un proces în derulare, care are termen în septembrie, privind închiderea societăţilor doamnei Firea. Prin aceste hotărâri, pe care Consiliul General le-a adoptat, se încearcă blocarea acestui proces şi salvarea celor 20 de societăţi care funcţionează în mod nelegal. Primul pas este cel al depunerii plângerii prealabile, solicitând Consiliului General să revoce aceste hotărâri. După aceea, vom merge în instanţă şi vom cere anularea celor 20 de hotărâri şi, totodată, vom invoca o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la Codul administrativ”, a completat președintele PNL Sector 5.

Băcanu a mai spus că odată ce nişte hotărâri de Consiliu General au fost anulate, în mod definitiv de o instanţă, acestea „nu mai pot fi confirmate”.

„Ceea ce a făcut doamna Firea este în mod vădit un abuz, un exces de putere şi PNL va solicita instanţei să sancţioneze acest abuz de putere printr-o hotărâre judecătorească. În paralel, vom contesta în totalitate Codul administrativ pentru procedura de adoptare a acestuia şi, în particular, cu privire la norma respectivă, care a permis adoptarea acestor hotărâri de Consiliu General. În măsura în care CCR va împărtăşi argumentele noastre cu privire la neconstituţionalitatea Codului administrativ, acesta poate fi declarat neconstituţional în ansamblul său”, a declarat Cristian Băcanu, președintele PNL Sector 5.