BREAKING NEWS. OUG privind anticipatele a fost respinsă

BREAKING NEWS. OUG privind anticipatele a fost respinsă Sursa foto: EVZ

OUG privind alegerile anticipate, promovată de Guvernul Orban înainte de moțiunea de cenzură, a primit aviz negativ la Comisia juridică a Senatului.

OUG privind alegerile anticipate a fost respinsă la Senat, în comisia juridică, pentru că nu avea toate avizele, al Consiliului Legislativ și al MAI. Ordonanța va merge în plen unde, probabil, va fi respinsă, odată ce a primit aviz negativ. După ce va trece de votul Senatului, săptămâna viitoare, actul normativ va merge la Camera Deputaților, pentru dezbaeri și votul final.

Liberalii speră că aici, ordonanța va fi adoptată, cu unele amendamente, eventual cu eliminarea articolului care permite alegătorilor să voteze în orice secție de votare

Ordonanța de Urgență privind organizarea alegerilor anticipate a fost adoptată de Guvernul Orban în ultima ședință, din 4 februarie, înainte să fie demis prin moțiunea de cenzură a PSD. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial, abia la finalul săptămânii trecute, după ce, lucru ciudat, mai întâi a fost trimisă Senatului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ordonanța este forte contestată de majoritatea partidelor politice din cauza prevederilor sale care permite alegătorilor să voteze în orice secție, oriunde s-ar afla.

Printre alte prevederi, OUG privind organizatea alegerilor anticipate dublează numărul parlamentarilor care îi vor reprezenta pe românii aflați în străinătate, de la 6 la 12. La alegerile parlamentare, alegătorii aflați în străinătate vor avea la dispoziție trei zile pentru a-și exprima opțiunile de vot la la fel ca și la prezidențiale.

Actul normativ reduce, în schimb, termenele prevăzute pentru organizarea alegerilor anticipate. În cel mult 5 zile de la dizolvarea Parlamentului, Guvenul stabilește calendarul electoral, cuantumul cheltuielilor și măsurile necesare organizării scrutinului. Data votului, în cazul alegerilor anticipate, se stabilește cu 50 de zile înainte.