Ludovic Orban, preşedintele Partidului Naţional Liberal, a anunţat luni pe cine va desemna PNL în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României.
Este vorba Eugen Nicolăescu şi Virgil Stoenescu. Cei doi şi-au desfăşurat activitatea şi în mandatul precedent.
„PNL a luat decizia de a desemna în cadrul Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României pe reprezentanţii noştri care şi-au desfăşurat activitatea şi în mandatul trecut, respectiv pentru poziţia de viceguvernator l-am reconfirmat, am asigurat continuitatea în activitate, pentru domnul Eugen Nicolăescu, iar pentru poziţia de membru neexecutiv în cadrul Consiliului de Administraţie, am decis să susţinem pentru un nou mandat pe domnul Virgil Stoenescu, care a reprezentat PNL în CA al BNR şi în mandatul trecut", a menționat Orban, după încheierea şedinţei Biroului Executiv al PNL.
Înainte de a fi viceguvernator al BNR, Eugen Nicolăescu a fost ministru al Sănătății Publice în Guvernul Tăriceanu (2007 – 2008) și în Guvernul USL (decembrie 2012 –februarie 2014), condus de Victor Ponta. Pe lângă activitatea din cadrul BNR, Virgil Stoenescu este un economist și un poet român. De asemenea, Stoenescu este profesor în cadrul Academiei de Studii Economice din București. El a reprezentat PNL și în mandatul trecut în Consiliul de Administraţie al BNR, în calitate de membru neexecutiv.