Breaking News! Au început negocierile dintre PSD și PNL. Cine va fi noul premier. LIVE TEXT

sursă: arhivă

Negocierile pentru formarea viitorului guvern dintre PNL ȘI PSD au început marţi, la ora 13:00, la Palatul Parlamentului. Potrivit liderului PSD, Marcel Ciolacu, discuțiile vor fi pe uniformizarea programelor de guvernare, alături de UDMR şi reprezentanţii minorităţilor.

UPDATE: La ora transmiterii acestei știri, liderii PSD, PNL, UDMR și ai minorităților naționale se află în ședință. Există însă mai multe puncte asupra cărora aceștia nu se înțeleg.

PSD solicită creșterea salariului minim pe economie, mărirea punctului de pensie cu 11% din prima lună de guvernare, dar și mărirea pensiei cu minim 200 de lei.

Mai mult, social-democrații doresc și renegocierea PNRR, liberalii find acuzați că au dat banii discreționar, doar către membrii partidului.

Negocierile sunt în impas întrucât PNL nu dorește să facă un pas înapoi. Discuțiile continuă.

 

Știrea inițială:

Conform unor surse, negocierile vor dura aproximativ două săptămâni, intenţia fiind ca în jurul datei de 1 decembrie noul guvern să fie învestit.

PSD nu cedează premierul și Ministerul Finanțelor către PNL

„Astăzi se va face cred că echipa care să înceapă să uniformizeze cele două programe de guvernare ale PNL și PSD, dar va fi o întâlnire și cu UDMR și minoritățile, fiindcă această alianță este formată, dacă se reușește, din PSD, PNL, minorități și UDMR”, a afirmat marți, Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a mai afirmat că nu vrea să cedeze premierul și Ministerul Finanțelor către PNL. „Nu se poate așa ceva”, a mai spus el.

În plus, Ciolacu este de părere că se va crea un dialog între partide şi pentru modificarea Constituţiei dar acest fapt nu constituie o prioritate.

Principiile liberale care nu se negociază

Din echipa de negociere a PNL vor face parte preşedintele partidului, cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general.

Decizia de a negocia cu PSD pentru formarea guvernului a fost luată luni seară, cu majoritate de voturi, de Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL. Potrivit unui comunicat de presă transmis ulterior de partid, principiile pe care liberalii le vor susţine, nefiind negociabile, sunt:

-Formarea unei majorităţi în jurul PNL, cu premier liberal.

-PNRR este un proiect naţional, asumat de România şi aprobat de Comisia Europeană.

-Stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat faţă de Comisia Europeană.

-Nicio taxă mărită, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri.

-Continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum şi reforma administrativă.

-Realizarea reformelor asumate pe tema justiţiei şi închiderea MCV.

-Reforma statului.

-Menţinerea parcursului european şi euro-atlantic şi a parteneriatului strategic cu SUA.

„De asemenea, PNL va prezenta în cadrul acestor negocieri, decizia fermă că orice majoritate va trebui să respecte parteneriatul PNL cu preşedintele Klaus Iohannis”, au mai precizat liberalii, potrivit news.ro.