BREAKING NEWS în Dosarul Caracal. Urmele de sânge NU demonstrază moartea!

BREAKING NEWS în Dosarul Caracal. Urmele de sânge NU demonstrază moartea!

Răsturnare de situație în Dosarul Caracal. Tot ceea ce credeam despre tragicele întâmplări legate Alexandra și Luiza s-ar putea nărui.

După analiza zecilor de pete de sânge găsite de anchetatori în casa lui Gheorghe Dincă apare o informație care schimbă tot: nu este obligatoriu ca sângele prelevat de specialiști să provină de la o persoană decedată. Ba chiar dimpotrivă, având în vedere ultima descoperire a anchetatorilor.

Potrivit unor surse citate de Adevărul, procurorii DIICOT au identificat profilul ADN al altor cel puţin trei victime ale suspectului Gheorghe Dincă, în afară de Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.

După prelevarea a zeci de probe biologice din „Casa Groazei”, mai ales pete de sânge, anchetatorii le-au trimis specialiștilor de la Institutul Național de Medicină Legală, care au reușit să identifice trei persoane de sex feminin cărora le aparținea sângele.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar, mai mult decât atât, cele trei femei sunt în viaţă  şi ar fi fost audiate de anchetatori, potrivit sursei citate.

Una dintre femei ar avea 49 ani, fiind originară din Brâncoveni, judeţul Olt. Ea a ajuns la casa lui Dincă chemată de acesta, sub pretextul că are nevoie de oameni cu ziua la lucru în grădină. Odată ajunsă la „Casa Groazei”, femeia a fost luată cu forța din grădină, dusă în casă, violată şi bătută.

După viol, Gheorghe Dincă ar fi ameninţat-o că o va ucide dacă va dezvălui ceva din cele întâmplate.

O altă victimă a ajuns în casa „Monstrului din Caracal” pe când era încă minoră, cu mulți ani în urmă. Părinții copilei de atunci munceau acasă la Dincă, și așa a ajuns aceasta să fie abuzată de presupusul criminal.

Cea de a treia victimă ar fi o fată de romă dintr-un cartier din Craiova, unde Dincă a fost văzut de mai multe persoane în timp ce fila fete din familii sărace.