Evenimentul Zilei > Actualitate > UPDATE: Breaking News în Capitală: Se suspendă tramvaiul 41! Noi probleme în vestul Bucureștiului
UPDATE: Breaking News în Capitală: Se suspendă tramvaiul 41! Noi probleme în vestul Bucureștiului

UPDATE: Breaking News în Capitală: Se suspendă tramvaiul 41! Noi probleme în vestul Bucureștiului

Linia 41 de tramvai va fi suspendată în perioada 14-18 octombrie şi va fi înlocuită cu linia de autobuze navetă 641, potrivit unor anunţuri afişate pe uşile tramvaielor. Măsura a fost luată în vederea executării unor lucrări la magistrala M5 de metrou.

Update:

Societatea de Transport Bucureşti (STB) amână suspendarea liniei de tramvai 41, programată iniţial să înceapă miercuri, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, au declarat marţi, reprezentanţii STB, precizând că vor reveni ulterior cu un comunicat de presă.

Stirea inițială:

Reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) nu au făcut încă un anunţ oficial în acest sens.

Iată însă că coșmarul nu a luat sfârșit pentru mult încercații locuitori ai cartierului bucureștean. Mai este de lucru la suprafață, motiv pentru care se și întrerupe circulația tramvaiului 41 pe o perioadă de patru zile. Începând chiar de miercuri.

„În vederea executării unor lucrări la magistrala M5 de metrou în perioada 14-18 octombrie linia 41 se suspendă. În aceeaşi perioadă, pentru preluarea călătorilor se înfiinţează linia navetă 641 de autobuze care va funcţiona între Piaţa Presei şi Ghencea, pe Bulevardul Mărăşti, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, str. Turda, Pasajul Grant, Calea Crângaşi, Şoseaua Virtuţii, Pasajul Lujerului, str. Braşov, Bd. Ghencea”, se arată în anunţul afişat pe tramvaiele 41.

Pe Bulevardele Mărăşti şi Mareşal Alexandru Averescu autobuzele acestei linii vor circula pe linia de tramvai şi vor efectua staţiile la peroane.

Magistrala de metrou M5 Drumul Taberei (Eroilor – Râul Doamnei) a fost dată în folosință cu călători la mijlocul lunii septembrie 2020, după 9 ani de promisiuni şi amânări.

Promisiunile unui metrou care face legătura între centrul Capitalei şi Drumul Taberei au început în 2007, când ministru al transporturilor era chiar actualul premier, Ludovic Orban. Lucrările efective au început în 2011, în mandatul Ancăi Boagiu. De la primele discuţii despre acest proiect şi până la inaugurare au fost 19 miniştri de resort şi 11 directori Metrorex.

Metroul din Drumul Taberei (tronsonul Râul Doamnei – Eroilor), inaugurat în luna septembrie, deservește 150.000 de locuitori ai Capitalei care au domiciliul în apropierea celor zece staţii nou create. 20.000 de angajaţi ai companiilor care au sedii în clădirile de birouri situate în zonele Eroilor – Progresului – Politehnica pot ajunge mai repede la birou, potrivit unei analize realizate de o companie de consultanţă imobiliară.

Respectivul tronson are o lungime totală de 7,2 km şi este prima parte a liniei de metrou M5 ce ar trebui să lege cartierul Drumul Taberei de cartierul Pantelimon.